Bătăuşii sindicalizaţi

Cea mai mare victorie sindicală din ziua de 19 mai 2010 a fost hăituirea şi lovirea lui Marcel Hoară, venit în Piaţa Victoriei la invitaţia jurnalistei Alessandra Stoicescu de la Antena 3. Niciunul dintre conducătorii centralelor sindicale nu şi-a asumat răspunderea pentru incident, agresarea parlamentarului PDL fiind considerată ca o „reacţie firească” de către obişnuiţii colocviilor de la Antena 3, dintre care s-a remarcat prin virulenţa limbajului Radu Tudor, teoretician al abuzului gloatei. În accepţiunea lui Radu Tudor, ca şi a celor care îl înconjurau, Marcel Hoară a jucat rolul de agent provocator, el fiind singurul responsabil pentru cele întâmplate! Imposibil de găsit pe net, trascrierea declaraţiilor lui Tudor & Co din studioul Antenei 3 din acea seară ar putea considerată un reper al reîntoarcerii în atmosfera anilor 1990-1991, când minerii şi grupurile violente care scandau slogane tip „IMGB – Face Ordine” îşi găseau sprijinitorii în redacţiile publicaţiilor afiliate FSN sau România Mare.

Veniţi din toată ţara să-şi manifeste împotrivirea la măsurile de reducere cu 25 % a salariilor bugetarilor şi cu 15 % a pensiilor, sindicaliştii s-au răfuit verbal cu guvernul Boc şi preşedintele Băsescu şi „s-au exprimat” fizic asupra unui singur om lipsit de apărare. Înjurăturile transmise în direct nu le-au fost de ajuns, feţele schimonosite de ură, huiduielile, scuipăturile, pumnii căraţi în spinare, ouăle aruncate şi sticla de apă turnată în cap de sutele de oameni care au pândit un moment prielnic să îl atace pe Hoară spune totul despre nivelul la care se află lupta sindicatelor româneşti în mileniul 3.

Situl Liberal Promoter şi-a exprimat susţinerea şi marea satisfacţie pentru cele întâmplate prin cuvintele „merita să-i spargă cineva aplombul de mare nesimţit”! De ce să nu-i spargă şi capul, sau de ce să nu fie omorât, o mare liberal? Haita de bătăuşi antifa, cu feţele parţial ascunse este expresia din stradă a ideologiei stângiste, cu care cochetează situl PNL-ist poartă numele de anarho-sindicalism. Când ni se dă e bine, când ni se cere, ieşim la bătaie, mama lor de băsescieni! Halal liberal făr nicio legătură cu Brătienii ci doar cu Tătărăscu!

Poliţia comunitară merită toată aprecierea pentru salvarea lui Marcel Hoară, a fost un exemplu de intervenţie într-un moment greu. Jandarmeria a lipsit, s-a uitat în altă parte…Au fost arestaţi 3 bătăuşi, dar Antena 3 şi Realitatea nu au trimis care de reportaj la porţile Poliţiei pentru a afla cine sunt aceştia. Se putea apoi organiza un circ mediatic de susţinere a delicvenţilor la care am fi văzut cât de uman şi milos este Radu Tudor. Cum ar putea el să înfiereze dictatura poliţienească instaurată în ţară, cum ar putea plânge pe umerii protestatarilor agresori! Plus altele şi altele, se poate elabora… Cât de lărgi ar fi putut fi mişcările din mâini ale tele-evanghelistului Mihai Gadea, cât de serios ar putea fi Ciutacu şi cât de frumos şi corect gramatical poate să vorbească, sau cât de înflăcărat ar interveni Mircea Badea, simbolul Toyotei ruginite! Domnia pumnului cu susţinere mediatică, această este marea lecţie din 19 mai.

Priviţi cu atenţie scena în care un individ cu însemnele Federaţiei Sanitas toarnă o sticlă de apa în capul parlamentarului PDL. Chiar nu-l cunoaşte nimeni pe acest vajnic sindicalist ca să dea referinţe poliţiei? Oricum, televiziunile Antena 3 şi Realitatea TV ar trebui să îl premieze pentru că le-a adus o aşa de mare satisfacţie patronilor.

Etichete: , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: