Archive for Octombrie 2010

Ideograma lui Marius Robescu

Octombrie 31, 2010

Să ne amintim doar o clipă de Marius Robescu, poetul şaptezecist minunat omagiat pe YouTube de Luminiţa Sorega, dar şi autor al romanului Trunchiul şi aşchia – operă uimitoare, apărută la 20 de ani de la sfârşitul său prematur, ce pare destinată doar unui cerc de iniţiaţi, aşa cum se cuvine când inspiraţia vine din autobiografie.

În cele ce urmează fac o invitaţie celor care nu-l cunosc să intre în oceanul poetico-filosofic prin câteva spicuiri din Ideogramă, volum apărut la Editura Eminescu în 1986.

Există oameni pentru care lumea concretă, obiectivă, nu e în afară ci înăuntrul lor. Văzuţi de ceilalţi, ei par în afara lumii. În realitate ei sînt lumea.

Există şi indivizi cu totul anti-umani, care nu trăiesc decât pentru afirmarea de sine, singulară şi ilogică. Orice raporturi de afecţiune sau măcar de colaborare cu semenii reprezintă pentru ei numai o dureroasă concesie. O concesie pe care şi-o fac în primul rând lor înşile, dictată de singurul instinct normal care-i domină: frica.

Dintre cei cu mîinile vârâte pînă la coate în natura vie (cei „puternici”) câţi vor avea memoria întinerită de salve postume?

Poate că oamenii într-adevăr se nasc inegali; tocmai de aceea democraţia e necesară.
…..
Scrisul nu e un mijloc către o ţintă socială. E, în sine, un scop social.

Oamenii „fără iluzii” îşi fac de fapt iluzia cea mai vulgară: că vor supravieţui iluziilor celorlalţi.

Cunosc pe cineva care, alegând cu precizie momentul, se ascunde în reverie. Leac împotriva neputinţei, substitut al furiei dizlocatoare.

Despre sensibilitatea la adevăr: un adevăr exprimat deschis provoacă o ulceraţie atît de mare, încât cei atinşi răspund printr-un neadevăr sfruntat.

Ironia este slujitoarea înarmată a dreptăţii. Ea nu se maculează ci însângerează.
…..
Cînd un critic te laudă bucuros ai motive să fii încântat: a apărut un posibil prieten. Cînd te lăuda ameninţător, te simţi tulburat: ce reprezintă acea ostilitate mocnită, preschimbată în lauri?

Garanţia de autenticitate a unei opere este autocomentariul ei, născut în acelaşi timp cu ea şi de care nu trebuie despărţită. Dimpotrivă, trebuie să-i fie restituit difuz, aşa cum e.

Subtilitatea unora provine din neputinţa de a ordona cauzele. Eludind astfel esenţialul, recurg la o profunzime de observaţii colaterale. Cu atît mai bine dacă acestea sînt pitoreşti sau hazlii.

România sub călcâiul PSD

Octombrie 26, 2010

Trebuie să fim realişti: după 21 de ani, marele salt înainte inaugurat cu Revoluţia din 1989 a produs o populaţie îndrăgostită de familia defunctului şi de sistemul politic comunist. Mă rog, unul cu mici retuşuri, adăugiri nesemnificative, puţină mâncare în rafturi, seriale pe 100 de canale, manele la greu şi o organizaţie de tineret în frunte cu Dan Diaconescu. În septembrie, jumătate dintre cei intervievaţi de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc au declarat că înainte de ’89 se trăia mai bine. Trist, foarte trist mai ales că adevărata revoluţie n-au făcut-o cei care se gândeau la stomac, ci oamenii care şi-au dorit libertatea şi au refuzat minciuna şi regimul totalitar.

Moţiunea de cenzură susţinută de PSD plus PNL este o făcătură populistă, orice om cu dreaptă cumpănă vede că a fost concepută doar pentru a da jos guvernul fără a propune o alternativă viabilă. Promit o prosperitate scoasă din joben, mă rog, din Banca Naţională care ar urma să fie jefuită de peste 3 miliarde de euro în viziunea genială a lui Ioan Ghişe. În parlament, fostul premier Tăriceanu a propus vânzarea tuturor activelor rămase la stat pentru ieşirea din criză. Iar după, domnilor Tăriceanu şi Ghişe? După ce veţi păpa şi aceşti bani, cum i-aţi prăduit şi pe cei obţinut din vânzarea Petrom, OMV, platforma Mării Negre, Renel etc, după aceea ce veţi propune românilor?

Nu-mi fac iluzii, se vor găsi cozi de topor din PDL ca să voteze alături de Crin Antonescu, Ion Iliescu şi Victor Ponta. Au mai fost şi în iunie, vor fi şi mâine. Deja PSD-ul i-a înscris pe cei care le-au căzut la picioare şi îi laudă ca salvatori şi oameni cu conştiinţă pe canalele de televiziune amice. În alianţa celor două partide de opoziţie, PNL-ul este ca un frate mai mic, insuficient de matur ca să ia o decizie proprie, remorcat la căruţa plină de gogoşi a PSD-ului. Partidul lui Ion Ilici Iliescu şi Marian Vanghelie îşi va scoate mâine în stradă toţi fluierasii, toboşarii, urlătorii, dansatorii penguin, pe zornăitorii de clopoţei, pe urlătorii în megafoane, pe toţi dărâmătorii de garduri şi pe bătăuşii de parlamentar, pe toţi miliţienii care şi-au aruncat şepcile şi şi-au ridicat degetul în sus, pe toţi tablagii din pârnăi care se împrumută de la deţinuţi ca să-şi cumpere ţigări şi băutură, pe toate profesoresele nemulţumite care produc generaţii de analfabeţi şi de 60/40 BAC luat/neluat. Toţi vor striga în cor: jos guvernul! Şi ce dacă? Ce mult mi-ar place să vină la putere protejaţii lui Vântu-Patriciu-Felix, să pot să privesc cu zîmbetul pe buze cum vor răsuna mioriticele Antene şi Realitatea de ode închinate marilor oameni de stat Crinişor şi Pontuleţ! Va curge lapte şi miere în Ferentari, va fi cald în apartamente şi OAMENII nu vor plăti! Totul va fi asigurat de stat şi va fi plătit de Banca Naţională, de UE, de Fondul Monetar Internaţional. Jos impozitele şi trăiască pomana! Jos TVA-ul de 24 % şi Trăiască TVA de 5%! Jos impozitele pe pensii! Trăiască pensiile nesimţite! Jos procesul contra lui Vântu! Jos procesul contra lui Dan Diaconescu! OAMENII vor respect iar actualii guvernanţi nu li-l dau! Ei, Pontuleţ şi Crinişor le vor da: respect. Circ le-au dat, pâinea e pe lista de mâine, 27 octombrie 2010. Pe urma, pe 28, mai vedem, ne mai gândim, mai pertractăm…

Grecia, un haos levantin

Octombrie 25, 2010

Grecia alunecă din ce în ce mai jos din multe puncte de vedere. Citind articolul „Grecia nu mai face faţă valului de imigranţi ilegali” scris de Laurenţiu Diaconu-Colintineanu, mi-am amintit de câteva repere ale dezastrului economic şi etic al acestei ţări care a dat din vechime reperele culturii europene. Laurenţiu scrie următoarele:

„Grecia a cerut asistenţă Uniunii Europene din cauza creşterii alarmante a numărului de imigranţi ilegali în spaţiul comunitar”.

Grecii au fost salvaţi de la insolvenţă de Fondul Monetar Internaţional şi de ţările membre EU, dintre care numai Germania a vărsat 50 miliarde de euro. Totalul datoriei externe a Greciei a ajuns la 382 miliarde dolari, care înseamnă peste trei sute de mii de dolari datorie pentru fiecare dintre cei 11 milioane de locuitori. Oare când şi cum o vor plăti, că nu pot primi toată populaţia Chinei de zece ori pe an la Partenon ca să-şi plătească împrumuturile şi dobânzile?

Mai nou, Grecia nu-şi mai păzeşte graniţele. Zeci de mii de imigranţi din Asia şi Africa intră când vor şi cum vor dinspre Turcia iar grecii aşteaptă 3 echipe de poliţişti europeni ca să le rezolve toate problemele. Revista Vanity Fair a publicat, sub semnătura lui Michael Lewis un excelent articol despre corupţia din societatea grecească de unde am extras următoarele:
– datoria totală a statului grec este de 1200 de miliarde de dolari, incluzând banii din fondul de pensii (epuizat);
– salariile din sectorul de stat sunt de trei ori mai mari decât în sectorul privat;
– căile ferate încasează annual 100 de milioane de euro şi plătesc 400 de milioace salarii (media de 65000 de dolari pe an) şi 300 de milioane alte cheltuieli;
– ţara are de patru ori mai mulţi profesori pe cap de elev decât Finlanda şi totuşi grecii îşi dau copiii la meditaţii;
– grecii care efectuează munci grele ies la pensie la 55 de ani bărbaţii şi la 50 de ani femeile. Munci grele sunt considerate a fi peste 600 de profesiuni, cum ar fi: coafeze, redactori emisiuni radio, chelneri etc;
– se fură de peste tot: “surori medicale şi doctori care ies de la slujbă cu braţele pline de prosoape de hârtie şi pemperşi”.

Dar ce ştiu şi ce le place grecilor să facă în aceste condiţii? Greve, demonstraţii, păruieli cu poliţia, dar mai ales să lenevească. Europeni, daţi-le bani şi păziţi-i!

How not to run The Economist – pentru PSD+PNL

Octombrie 24, 2010

Televiziunile iRealitatea şi Antena Felix (sau 3), apelează la numele prestigios al revistei britanice The Economist ca să acrediteze ideea că o postare de blog, aflat pe situl acelei publicaţii, dar nepurtând semnătura cuiva, nici măcar un pseudonim de circumstanţă, ar fi chipurile o analiză pertinentă din afară a realităţii româneşti.

Postarea cu pricina ori este o traducere din româneşte în limba lui Shakespeare (o exprimare cam din topor, colorată cu expresii de circumstanţă), ori este vorba despre un autor român care a scris direct în engleză, fiindcă se vede că este un bun cunoscător al meandrelor politice dâmboviţene, dar se exprimă conform partizanatului sau politic din zona PSD+PNL. Se da de gol ca alien atunci când vorbeşte despre o schiţă a unui raport al Băncii Mondiale văzut de The Economist, dar nu da un link către articolul în cauză.

„A review of the Romanian government’s structures drafted by the World Bank and seen by The Economist speaks of a „prevalence of ad-hoc decision making” and slams the „frequent use” of emergency ordinances that override approved parliamentary laws.”

Schiţe secrete ale unor rapoarte ale Băncii Mondiale leak-ate la The Economist, trăim în ţara lui Orwell, nu-i aşa? Lipsa indicării sursei, ca şi cum ar fi vorba despre un raport secret al Băncii Mondiale este un motiv suficient pentru a considera această postare doar un articol de propagandă care are ca obiectiv ironizarea sau/şi căderea guvernului Boc. În plus, acest tip de critică se potriveşte mai bine cu stilul rapoartelor unor fundaţii sau ONG-uri decât cu felul în care se face analiza Băncii Mondiale, vezi de exemplu Raportul din iulie 2010.

Cei care au căzut în extaz cu privire la această glumă de 1 aprilie sau mumbo-jumbo journalistic sunt, într-o ordine aproape întâmplătoare:
Flavius Ciubotaru;
Robert Dămoc
Denisa Udrea;
Dr. Felix;
Anonim de la Libertatea;
Anonim de la Jurnalul Naţional;
I.R..

Oare nu li se pare ciudat bloggerilor că ziarele româneşti, pe urma The Economist, nu publică numele autorilor?

Herta Müller l-a recomandat pe Liu Xiaobo la Premiul Nobel pentru Pace

Octombrie 24, 2010

Situl http://www.signansight.com a publicat pe 8 februarie anul curent traducerea în engleză a scrisorii lui Herta Müller către Marcus Storch de la Fundaţia Nobel pentru Pace în care cerea ca premiul pe anul 2010 să îi fie acordat scriitorului chinez Liu Xiaobo, iniţiator al CARTEI 08. Iată conţinutul scrisorii:

The Nobel Foundation
Marcus Storch
P.O. Box 5232
10245 Stockholm

Berlin, 3 februarie 2010

Dragă D-le Storch,

Chiar au trecut două luni de la săptămâna Nobel din decembrie? Cu toate acestea vă adresez cele mai bune urări pentru anul 2010. Sper din toată inima să vă văd în Berlin cât de curând.

Am o cerere urgentă pe care vreau să v-o adresez astăzi. După cum ştiţi, Vaclav Havel l-a nominalizat pe scriitorul chinez Liu Xiaobo la Premiul Nobel pentru Pace în anul 2010. Liu Xiaobo este preşedintele asociaţiei PEN a scriitorilor independenţi din China începând din anul 2003 şi este unul dintre iniţiatorii CARTEI 08, care cere trecerea la o societate democratică – pe urmele Cartei 77 din Cehoslovacia.

De ani de zile Liu Xiaobo a luptat pentru implementarea drepturilor omului în China, cu toate riscurile pe care le aduce acest lucru. A efectuat mai multe pedepse cu închisoarea.alţi semantari ai CARTEI 08 au fost închişi alături de el. Reporterii Fără Frontiere au dat numele unora dintre ei, Zhang Zhuhua din Beijing, Chen Xi, Shen Youlin şi Du Heping.

În anul 2008 a fost condamnat la închisoare înaintea celei de-a 60-a aniversări a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. În această zi a drepturilor omului a fost lansată CARTA 08. Pe 24 decembrie 2009, Liu Xiaobo a fost condamnat la 11 ani de închisoare pentru angajamentul său politic.

Eu cred de asemenea că Liu Xiaobo merită Premiul Nobel Pentru Pace deoarece în faţa a numeroase ameninţări din partea regimului chinez şi cu un mare risc pentru viaţa sa, el a luptat neabătut pentru libertăţile individuale.

Dragă Marcus Storch, ştiu că în calitate de laureat al Premiului Nobel pentru Literatură nu îmi este permis să nominalizez candidaţii Premiului Nobel pentru Pace. Dar vă scriu acum ca să vă cer ca sprijinul meu să fie asumat de Norvegia.

Cu cele mai bune urări,
Herta Müller

Acordul de la Gyeongju referitor la FMI prezentat confuz pe Hotnews

Octombrie 23, 2010

Nu ştiu, vina o fi pentru vreo supărare pricinuită de statul la muncă sâmbăta sau pentru proasta funcţionare a traducătorului automat, cert este că este greu de găsit un fir logic al articolului „Reforma istorică a miniştrilor de finanţe G 20: FMI se orientează către economiile emergente în detrimentul Europei”. Iată ideea de bază de la începutul articolului:

„Miniştrii de finanţe din G20 au decis sâmbătă, în cadrul summitului din Coreea de Sud, reformarea Fondului Monetar Internaţional astfel încât ţări emergente cu economii dinamice precum China să aibă o mai mare importantă, în detrimentul Europei, relatează AFP.”

Iar puţin mai încolo se spune:

„Astfel, Europa va ceda două locuri în board. Aproximativ 5% din drepturile de vot vor fi transferate, iar Brazilia, Rusia, India şi China vor urca în primele 10 naţiuni membre ale Fondului.

Dar hai să vedem despre ce este vorba citind un articol scris profesional, de exemplu cel de pe situl International Business Times. Sub titlul Emerging economiei get more power at IMF, aflăm că pe trendul unei tranziţii de putere economică de la statele industrializate către economiile emergente, o ţară cum este China va avea o creştere a puterii votului cu 6% deoarece a devenit cea de-a treia economie a lumii. În plus, Europa va ceda 2 dintre cele 8 sau 9 locuri pe care le deţine în Consiliul Executiv al Fondului care va continua să aibă 24 de membri. Această reducere este mai puţin decât dorea delegaţia Statelor Unite, care deţin puterea de veto, cele mai importante decizii ale Fondului luându-se în continuare cu o majoritate de 85% din voturi. Iată o frază cheie care explică al doilea paragraf din Hotnews:

“G20 a convenit cu un an în urmă să transfere 5% din drepturile de vot către ţările în curs de dezvoltare cum ar fi India sau brazilia a căror influenţă în cadrul Fondului nu a ţinut pasul cu emergenta lor ca motoare majore ale creşterii globale.”

Există cinci ţări cu economii puternice care deţin locuri permanente în Comitet: Statele Unite, Japonia, Germania, Franţa şi Marea Britanie. Aceste ţări îşi puteau numi direct membrii în Comitet dar, odată cu luarea noilor decizii, aceşti directori trebuiesc confirmaţi de adunarea celor 24 de membri. China, Rusia şi Arabia Saudită au locurile lor permanente în Comitet, iar restul locurilor sunt divizate în comunităţi, care aleg câte un director reprezentant întregul grup. Astfel, Olanda votează în Comitetul Executiv pentru un grup de 12 ţări. Fiecare ţară se afiliază la o comunitate în funcţie de interesele proprii. Arabia Saudită urmăreşte să-şi creeze propriul grup de ţări din Golful Persic.

Renunţarea europenilor la două din locurile pe care le deţineau în Comitet deschide calea pentru înfiinţarea mai multor comunităţi de ţări. Acum este clar?

Niels Schnecker nu este analistul meu!

Octombrie 23, 2010

Cineva ar putea să întrebe: Dar ce este monşer? Cred că este un comedian media, unul dintre acei specialişti în orice care îşi croiesc un parcurs neetic exploatând credulitatea, slăbiciunile sau venalitatea angajatorilor săi. Autor al de acum celebrei sintagme Traian Băsescu, preşedintele meu, cu variante de genul rugăminţii ipocrite de pe situl PSD:

„Nu-i faceţi viaţa grea preşedintelui meu.”

Niels Schnecker nu este original. El pleacă de la o hai să-i zicem tradiţie relativ recentă în viaţa politică americană, aceea de a-l contesta pe preşedintele ales în temeiul unor pretinse fraude electorale sau de altă natură. Aşa s-a întâmplat cu preşedintele George W Bush – negat de democraţi şi afiliaţii lor, dar iar din 2008 roata s-a întors contra preşedintelui Barack Hussein Obama, care s-a văzut pus sub acest slogan, He is Not My President.

Aparent Niels Schnecker nu îi neagă titulatura oficială a lui Traian Băsescu, el spune „Preşedintele Meu”, cu acea nuanţă de ironie care exprimă exact contrariul. Pentru aşa-zisul analist economic preşedintele Băsescu este preşedinte doar în momentul în care vrea să ironizeze puterea actuală. Am rămas uimit să văd că a publicat un articol în suplimentul „România – un proiect conservator” al Revistei 22 când toată lumea ştie că este consultant politic al lui Raymond Luca, senator PNL, partid politic afiliat grupului stângist ALDE din Parlamentul European. Ironia lui Schnecker se vede şi pe pagina sa de Facebook, cu un link By-By-Băsescu între Remus Cernea şi Mircea Geoană.

De ieri, de la emisiune Antena 3 pe tema gestionarii fondurilor unui spital, Niels Schnecker nu mai este analistul meu economic. Pe parcursul discuţiei cu directorul unui spital, Niels Schnecker a găsit răul creat de subfinanţarea sectorului medical în faptul că strângerea fondurilor pentru asigurări de sănătate, precum şi repartizarea lor are loc centralizat. „Analistul economic” propunea ca strângerea fondurilor şi repartizarea să se producă pe plan local, la nivel de judeţe, nefiind nevoie de o structură centralizată. Pus în faţa întrebării de bun simţ a moderatoarei TV că stai puţin, domnule Schnecker, dar sunt zone în care fondurile strânse ar fi insuficiente, binenţeles că analistul a întors-o ca la Ploieşti. Ah, da, ar trebui să fie o relaţie de genul repartiţie locală dar şi un feedback, iar în cazul în care nu ar fi fonduri, ar trebui transferate de la centru. Halal analiză, monşer! Au spus-o şi alţii, aici şi aici. Înainte îi acceptăm această titulatură pentru că îi era dată de alţii, nefiind la curent cu expertiza sa sau tipul său argumentare. Dar când bâlba şi învârtitul în cerc se numesc expertize, atunci am ceva de spus: Niels Schnecker, nu eşti analistul meu economic!
(more…)

FSN nu mai este egal cu suma PSD plus PDL

Octombrie 22, 2010

La sfârşitul anului 2008 când guvernul României era format de Alianţa pentru România, PNL-ul a sărit ca ars şi a ţipat timp de 9 luni că s-a refăcut anticul FSN. În septembrie anul trecut, pesedistii ieşeau de la guvernare mizând pe o înţelegere cu PNL-ul pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Mircea Geoană era pe val, televiziunile mogule transmiteau 24 de ore din 24 ştiri negative despre Băsescu şi PDL şi susţineau candidaturile liberalo-pesediste. Aprobarea moţiunii de cenzură din data de 13 octombrie şi căderea primului guvern Boc, a cimentat vechea amiciţie dintre cele două partide de opoziţie care guvernaseră practic deja împreună între 2007 şi alegerile prezidenţiale din 2008. Se năştea astfel blocul PSD-PNL, pe fondul unei apropieri ideologice ce nu mai era ţinută la secret sau cosmetizată în niciun fel. PDL a rămas doar cu alternativa unei relaţii cu UDMR-ul, partidul căruia îi fusese refuzată participarea la guvernare de către PSD.

Crin Antonescu a fost pe scenă lîngă Mircea Geoană în seara zilei de 6 decembrie 2009 când au fost date publicităţii primele exitpoll-uri. Însă, alegerea pentru un al doilea mandat a lui Traian Băsescu a întrerupt marea dragoste Geoană- Antonescu. Căsătoria din interes a ţinut cât Geoană a avut şanse şi s-a încheiat odată cu reinstalarea lui Băsescu la Cotroceni. Preşedintele Senatului trebuia să intre într-un con de umbră şi amicii lui din PSD au trecut rapid la fapte inscaunindu-l pe Victor Ponta, locvacele căuzaş antibăsescian. În timp ce Mircea Geoană a alunecat din ce în ce mai jos din postura de aproape-preşedinte al ţării la aceea de personaj din rândul 5 al tagmei PSD-iste, s-a născut o altă amiciţie la vârful celor două partide de opoziţie. Dacă mariajul Geoană-Antonescu se făcuse în grabă şi s-a desfăcut chiar mai repede decât relaţia care durase între cele două tururi, de data aceasta a avut loc mai întâi o logodnă Crin-Victor cât o perioadă de graviditate a unei femei. Congresul extraordinar al PSD din octombrie l-a mandatat pe Ponta cu oficializarea alianţei cu PNL în vederea răsturnării guvernului Boc preintr-o moţiune de cenzură, mizându-se pe agravarea nemulţumirii slujbaşilor la stat pentru reducerea drastică a veniturilor.
(more…)

Clienţii lu’ tati Vântu: istorii semiclandestine – de Stelian Tănase

Octombrie 20, 2010

Cartea lui Stelian Tănase „Clienţii lu’ tanti Varvara: istorii clandestine”, în care se face demistificarea absolut necesară a biografiilor multor conducători comunişti din perioada de până în august 1944, a apărut în anul 2004 la Editura Humanitas. Este una dintre cărţile pe care le-am citit cu mare plăcere, admirând nu numai minuţiozitatatea istoricului, cât şi forma artistică, prin care scriitorul cu har a reuşit să prezinte o lume apusă, prin descrierea unor fapte de natură biografică în înlănţuirea logică din care rezultă micimea sufletească, intrigile, lupta pentru putere şi pentru favorurile Moscovei, trădările şi comploturile acelor comunişti stipendiaţi de o putere străină. Ţinând cont de toate acestea, mi se pare că ar fi oportună din partea lui Stelian Tănase şi o lucrare de analiză istorico-sociologică din realitatea imediată a ultimilor ani, care să plece de la recentele dezvăluiri de presă ale convorbirilor magnatului Sorin Ovidiu Vântu cu subordonaţii săi din trustul Realitatea Caţavencu.

Deoarece într-o asemenea întreprindere cel mai greu mi se pare să se aleagă o idee forţă, îi propun lui Stelian Tănase să se gândească la o variantă a titlului lucrării sale din 2004, oare de ce n-ar fi bun „Clienţii lu’ tati Vântu: istorii semiclandestine”? Dacă tanti Varvara era Siguranţa în faţa căreia comuniştii se plecau şi se trădau unii pe alţii, majoritatea fiind manevraţi de serviciul secret, mi se pare oportun ca şi automatismul „tati” cu care îşi tratează Vântu subordonaţii să fie adăugat numelui său. Ca şi tanti Varvara, convorbirile cu tati Vântu provoacă plăcere dar şi frică, nu neapărat în această ordine. Odată prins şi luat la refec de tanti Varvara, era nespus de greu să nu cedezi în faţa probelor materiale aduse Siguranţei de proprii tovarăşi de lupta revoluţionară. Unii cedau pentru o perioada scurtă, alţii au fost colaboratori permanenţi. La fel este şi în cazul lui SOV, cei care au intrat în jocul său nu şi-au dat seama că pânză de păianjen a magnatului era un corset mai zdravăn decât o cămaşă de forţă. Banii au luat locul fricii de închisoare din timpurile Siguranţei, dar există şi o comuniune a tipologiilor umane asemănătoare. Conştiinţe care se vând şi talente care se prostituează în faţa unui zeu. Tanti Varvara luptă contra Moscovei, deci este foarte lăudabilă acţiunea lui SOV de a aduna în jurul sau oameni de cea mai bună calitate – printre care şi Stelian Tănase – convinşi de necesitatea acţiunii contra lui Trăian Băsescu, văzut ca duşman al naţiei. Un argument în plus ar putea veni şi din afilierea ideologică a scriitorului. Fiind PNL-ist dedicat luptei contra hidrei PDL, lui Stelian Tănase i s-ar ivi astfel ocazia să aducă la lumină strategia genială a lui Vântu de demolare a duşmanului politic şi mai ales a celui care reprezintă răul suprem: preşedintele.

Fiind evident că numai plecând de la realitatea unor fapte incontestabile se poate elabora o lucrare serioasă, vom relua o parte din convorbirea din Sorin Ovidiu Vantu şi Stelian Tănase din data de 4 decembrie 2009. Ţinând cont de modestia care trebuie să-l caracterizeze pe orice intelectual demn, îi sugerăm lui Stelian Tănase – sper să nu se supere pentru recidivă – să-şi analizeze cazul în ultimul capitol al viitoarei cărţi, capitol pe care să-l denumească Realizator Realitatea.
(more…)

Trupa lui Ponta şi pâlcul lui Năstase

Octombrie 19, 2010

Congresul PSD nu a demonstrat nimic extraordinar, nu s-au luat hotărâri majore, nu s-au produs clarificări doctrinare, a fost doar o adunare la Sala Palatului în spiritul defunctului PCR în care 4500 de oameni s-au admirat unii pe alţii, s-au îmbrăţişat tovărăşeşte şi l-au înfierat pe Traian Băsescu. Şi din când în când înjurau guvernul, în scurtele pauze în care nu huiduiau şi nu zbierau contra preşedintelui. Moţiunea de cenzură fusese decisă cu trei luni în urmă, deci nu a fost o realizare. Programul PCR a fost înlocuit cu Programul de măsuri elaborat de Adrian Năstase, celebrul conducător Victor Ponta fiind eclipsat pe trei dimensiuni:

Dimensiunea carismei: primarul Capitalei Sorin Oprescu a avut parte de o primire deosebit de călduroasă şi a fost ascultat cu atenţie, cu o bucurie amestecată cu voluptate. Aveau şi de ce, el le-a spus pe nume: „Stimate popor PSD”.

Dimesiunea politico-istorică: Ion Ilici Iliescu a avut o cuvântare cu miez, care a început bine cu un apel la grevista foamei Cristina Anghel de a-şi înceta acţiunea. Apoi Iliescu a făcut o analiză în care a deplâns starea precare a economiei capitaliste din România! Deh, se poate şi aşa, cu cârma tot pe stânga, că tot au afişat sloganul Stânga Îndreaptă România!

Dimensiunea programatică: aşa cum am spus, programul PSD România corectă, România socială a fost scris sub îndrumarea lui Năstase. Luuung şi plicticos, dar totuşi un program.

Şi Victor Ponta? Păi, el a rămas cu poantele şi cu discursurile de peste o oră din care nici cel mai hotărât partizan al său nu-şi aminteşte ceva. Fără carisma lui Oprescu, fără forţa experienţei şi a ideilor pe care le demonstrează Iliescu, dar şi fără capacitatea de a se ocupa de o lucrare serioasă ca Năstase, Ponta pare a fi un băieţel frivol, lăsat să se joace atâta timp cât nu-i supără pe cei mari.

Dacă Ponta a umplu Sala Palatului, Năstase a umplut blogosfera roşie de incantaţii. El a invitat un grup de 30 de bloggeri, unii simpatizanţi PSD, dar şi dintre cei neînregimentaţi politic (lămuriri Nenea Lars, mai jos) care pot fi un vector de imagine. (Interesant: unii delegaţi la Congres, puţini probabil, miroseau a produse alcoolice, după cum scrie un invitat al lui Năstase). De curând Iliescu se lăuda că au fost contorizate 1000000 de vizite pe situl său, iar Adrian Năstase le-a spus bloggerilor că are peste 4000 de vizitatori unici pe zi.

Mare iubitor al expresiei bloggeristice, Adrian Năstase a înregistrat o premieră în politica românească, rolul aplaudacilor lui Ponta în lupta politică de fiecare zi fiind nesemnificativ în raport cu potenţialul celor 15.

Bloggerii lui Năstase:
(more…)