Archive for Noiembrie 2010

Sindicatul Forţa Dămureanu

Noiembrie 30, 2010

Dan Olteanu a publicat un articol pe indiscret.ro despre modul în care Ringo Dămureanu îşi administrează cu o mână de fier sindicatul storcându-l de toate avantajele materiale pe care le poate obţine. Iată un paragraf semnificativ:

„Din sindicatul lui Ringo se iese doar cu picioarele înainte
Dezamăgiţi de felul în care Ringo Dămureanu conduce în prezent destinele sindicatului funcţionarilor publici, mulţi dintre membri au început să se orienteze deja către alte sindicate. Numai că, deşi intrarea fusese una extrem de simplă, ieşirea din SAP „Forţa Legii“ s-a dovedit un adevărat test de anduranţă. Tonul l-au dat câţiva angajaţi ai Primăriei Calafat, care la începutul anului au decis să părăsească sindicatul de care nu se mai simţeau reprezentaţi. „Când ne-am înscris în sindicat, ne-am dus ca oile cu cererile în mână. Acum, când vrem să ieşim, ni s-a spus că a zis preşedintele de la Craiova să nu ne accepte cererile la Calafat, ci trebuie să ne ducem personal cu ele la Craiova sau să le înregistrăm la notar şi să le trimitem prin poştă. Păi ori într-o variantă, ori într-alta, pe noi ne costă destul de mult să ieşim din sindicat, după ce că lună de lună cotizăm cu opt lei de persoană“.

De la înălţimea unei funcţii în care ar fi trebuit să militeze în termenii legalităţii pentru binele membrilor de sindicat, Ringo Dămureanu s-a îngrijit mai întâi de propria persoană dotându-se cu o limuzină de 30000 de euro, pe banii depuşi din cotizaţii. Puternic în spaţiul oltenesc, sindicatul Forţa Legii are un număr de 23000 de membri din adminstratia publică şi este afiliat la confederaţia Meridian.

Mai nou, Dămureanu protestează contra deciziei Curţii Constituţionale care arată că este neconstituţional articolul 35 din Legea Sindicatelor care dădea dreptul organelor de conducere ale sindicatelor la 3, 4, sau 5 zile libere pe lună fără afectarea drepturilor salariale. La program redus înainte cu cadrele, la muncă ceilalţi! Păi ce fel de exemplu le daţi membrilor simpli de sindicat dacă vă apucaţi să criticaţi Curtea Constituţională? Mai puteţi să vă numiţi Forţa Legii, nu ar fi mai bine să va reînscrieti sub sigla Forţa Dămureanu?

Anunțuri

Academia Caţavencu – premiile Miliţia şi Surogat

Noiembrie 24, 2010

Atinsă de criza de idei după hemoragia Kamikaze, Academia Caţavencu şi-a împărţit premiile în două mari categorii: cele acordate după criterii miliţieneşti şi premii surogat-Academia-Caţavencu-de-Altădată. Premiile de la categoria miliţieni au fost atribuite în spiritul lui Patriciu-lung-văzătorul-către-est şi s-au încadrat în atmosfera încălzită de deviza evenimentului: Ieşi Afară Criză Ordinară! Criza era aşa, de ochii lumii, că de fapt sloganul avea că temă Javra-Băsescu, care fusese strigat la Cotroceni de lumpen-poliţiştii redeveniţi miliţieni pe 24 septembrie.

Din această categorie fac parte premiile:

„Din puţul gândirii”, acordat lui Trăian Băsescu pentru „Nu am nimic cu pensionarii. Dimpotrivă.”

Al doilea, „Lectura nu ştie carte” a fost acordat tot lui Băsescu pentru „Cum ajungeam într-un port, cum mă duceam într-o bibliotecă.” Nu îmi propun să dezvolt substratul sexual al titlului premiului acordat pentru o glumă la OTV, sunt doar surprins de ne-naivitatea răutăţii „juriului”.

La premiile Surogat laureaţii nu au fost neapărat cei mai „merituoşi” în sens Vanghelie-Becali-Vadim, ci au fost premii de simpatie şi de promovare politică. De exemplu, lui Crin Antonescu i s-a acordat premiul „Greu de găsit” pentru că „dintre credinţele politice, nu i-au plăcut politeismul, monoteismul, ci doar absenteismul”.

Mai să vezi şi să nu crezi! Eu i-aş fi dat premiul Contemporanul, pentru diatriba contra lui Andrei Pleşu din care citez:

“A fost de două ori ministru, o dată la Cultură, o dată la Externe, a fost consilier prezidenţial şi dacă consideră că a făcut în politica românească, pe la casele pe unde a servit, Cotroceni şi pe unde a mai fost, a făcut ceva ca să fie instanţă, atunci eu sunt Rică Venturiano şi Ponta Caţavencu. Dacă nu, nu. Problema mea cu domnul Pleşu este că nu e oricine altcineva”.

Academia Caţavencu n-a luat notă de demagogia şi tonul încrâncenat al vajnicului liberal faţă de un om de cultură de talia lui Andrei Pleşu, s-a recurs la o critică minoră – absenteism – uitându-se esenţialul. Într-o ţară în care sunt pereni caţavencii şi alde Venturiano, reperele culturale trebuie să se teamă şi să se ascundă. Să trăiască atunci când li se permite. Antonescu spune: „nu sunt atât de fericit şi mândru că sunt contemporan cu” Andrei Pleşu. Ce este asta? Ameninţare? Nu trebuie să fii academician că să îţi dai un răspuns…

Poliţia Romană în vrie – cazul Şoric

Noiembrie 19, 2010

Am urmărit înregistrările video ale conferinţei de presă ţinute de Aurelian-Vasea Şoric, şeful IJP Neamţ, responsabil cu gestionarea unei situaţii unde este evident tratamentul îngăduitor al autorităţii poliţieneşti faţă de reprezentanţii lumii interlope. Într-o expunere în care îi curgeau lacrimi din ochi pentru care l-ar invidia şi un actor de la Hollywood, Şoric a ţinut să precizeze că relaţia sa cu Gheorghe Mararu a fost „una firească”, „ca de la vecin la vecin”, dar s-a cam încurcat când a venit vorba de logică. Este celebra de acum întrebarea retorică pe care a pus-o Şoric:

„Şi până la urmă de ce este atât de interlop Mararu? Pentru că dădea bani la oameni şi le lua camătă? Câţi nu dau bani? Sunt şi procurori care dau bani(…) De asta este interlop, că dădea bani cu camătă? Se prezintă situaţia într-un mod total eronat”…

Este acum de notorietate că unul dintre ofiţerii din cadrul poliţiei Neamţ a fost intimidat şi i-a fost ameninţată familia dacă mai continua ancheta pe care o făcea pe urmele clanului Mararu. Şi atunci cum de îşi permite comisarul Şoric să spună că totul era bine la el în ogradă şi că un clan de cămătari nu pot fi numiţi interlopi?

S-a speculat pe temea unei relaţii între Aurelian Şoric şi Gheorghe Mararu din momentul în care casă unde a locuit cu chirie familia comisarului de poliţie a intrat în posesia cămătarului. Fotografia din Adevărul a caselor Şoric, Mararu şi a celei în care îşi are cabinetul notarial doamna Cristina Şoric spune foarte mult.

Nici Cristina Şoric nu era străină de activităţile clanului Mararu, prin declaraţia făcută Evenimentului Zilei ea infirmă teoria onorabilităţii şi legalităţii meseriei de cămătar propusă de soţul său:

„Mararu mi-a mai cerut anul trecut, înainte de Sărbătorile de Iarnă, să îi închei un act de transfer de propietate, dar l-am refuzat amiabil, tocmai pentru a nu ne asocia cu numele lui. De fapt, pentru că nu am voie legal să îl refuz, i-am spus că plec în concediu”.

Uite aşa! Comisarul nu ştie de ce i se pune eticheta de interlop lui Mararu, dar soţia nu voia să îi facă acte de transfer de proprietate celui ucis tocmai pentru că era de notorietate ce făcea: cămătărie. ANI îi cercetează pe soţii Soric cu privire la sursele din care şi-au constituit averea şi poate că vom află mai multe în urma anchetei pe care o face Corpul de Control al Ministerul de Interne.

La izbucnirea scandalului Şoric am văzut ce „carater” au poliţiştii din Neamţ. În semn de solidaritate ei vor să-şi dea demisia dacă ministerul îl da afară pe Soric. Vai, ce necaz! Şi apoi? Se vor angaja la firme de pază sau vor face coadă la posturile rămase libere ale clanului Mararu?

Blogul lui Ion Iliescu: Staţie de metrou cu pereţii mâzgăliţi

Noiembrie 14, 2010

Nu este pomană fără un pic de ceartă, aşa a fost şi la cea organizată de Ion Ilici Iliescu pentru amicul său Adrian Păunescu. Sibilla, o animatoare PSD din Reşiţa, s-a erijat în gospodina blogului lui Ilici, răspunzând la unele comentarii ocazionate de atacul fostului preşedinte la adresa lui Andrei Cornea. Unul dintre ei, Emigrantul, s-a supărat, pe ea, pe vreme, ori pentru că nu a înţeles ce a scris bloggerita, deh, distanţă mare pîn’la Canada. Emigrantul urlă împotriva lui Andrei Cornea, dar nu ştie dacă era el, iar Sibilla îi ţine isonul. Emigrantul nu o înţelege – varba aia, e sibilină – şi de aici ocările se îndreaptă către activista din Reşiţa.

Protagonişti: Emigrantul şi Sibilla.

Emigrantul: “Îmi aduc aminte că într-o emisiune găzduită de un moderator, om de cultură, care îi luase locul lui Iosif Sava, a apărut la un moment dat un invitat, destul de tînăr, care despre Cuza a spus că „nu era om serios”, despre Eminescu „hai lăsaţi-mă cu Eminescu”, „se supralicitează”, „Eminescu nu a fost aşa mare”. Dacă respectivul era sau nu Andrei Cornea asta nu îmi mai aduc aminte însă pentru cazul cînd este vorba de una şi aceeaşi persoană atunci nu avem ce să discutăm. Individul în cauză minimiza contribuţiile tuturor celor care au făcut ceva pentru ţară. Ceea ce uita să spună era, ce români exact sunt înaintea personalităţilor pe care le denigra. Impresia pe care mi-a făcut-o a fost că el (Andrei Cornea sau cine era omul respectiv) compară mereu personalităţile din România cu cele de nivel mondial şi găsea tot timpul diferenţe mari în favoarea celor din alte state uitînd că, spre exemplu, Eminescu este considerat cel mai mare poet român însă nici un om serios nu pretinde că ar fi fost un exponent de frunte al romantismului, să spunem unul din primii cinci mari poeţi, la nivel mondial.

Citat Ion Iliescu: ”Andrei Cornea – un infatuat, exemplu de răutate încrâncenată.”

Sibilla: “Nea Emi, majka, ideea e că tembeliziunea popolarilor prostocalii, fostă TV Romană, dacă tot s-a gândit ea cuminţică şi ASCULTĂTOARE să NU difuzeze funeraliile Poetului, să fi difuzat ceva educativ pt tineri, par egampla, dar… a preferat păpuşă de dârză să execute şi-a pierdut. Respectul românilor citavi, mai dragă Emi.
De când auzişi talică să fie gugustiucul slugoi al Basescului ori nea anonimus cornea mari critici literari, sau eşti din aceiaşi breaslă de postaci la ordin şi te luă cu un văl de simţiri aşe… să le speli păcatele bidiviilor neghiobi ? Ia-n lasă-i naibii să se desfăşoare-n toată * splendoarea *, c-aşa se dumireste el românul sărăcuţul cine-s ghiavolii, fariseii, ticăloşii, aista nu că n-am ştii ce hram poartă împricinaţii pe care-i căinezi.”

Emigrantul: “Mă împiedec la tot pasul de postările unei usere semnată Sibilla care în mod evident profită de bunăvoinţa moderatorului sitului şi mâzgăleşte blogul cu numeroase texte dezlînate logic şi presărate cu numeroase jigniri plus cuvinte urîte care nu fac altceva decît să dea o puternică notă de neseriozitate sitului de faţă.

Avem de-a face, fără îndoială, cu o persoană abuzivă, fără simţul măsurii, avînd o imagine falsă despre ea însăşi, o comentatoare care a făcut blogul lui Ion Iliescu să arate ca o staţie de metrou cu pereţii mâzgăliţi de sus pînă jos.”

Michel Houellebecq – un Premiu Goncourt aşteptat timp de 16 ani

Noiembrie 11, 2010

Acest enfant terrible al literelor franceze, cum îl caracterizează Lucian Robinson în New Statesman, a cucerit premiul Goncourt pentru romanul La Carte et Le Territoire, pe care autorul îl consideră „poate cel mai uşor de citit, dar este cu siguranţă cel mai complicat în constructie”. În urmă cu 16 ani, Michel Houellebecq publica romanul Whatever, cu titlul original Estension du domain de la lutte, care i-a împărţit pe critici în două grupuri care susţineau fie acordarea imediată a Premiului Goncourt, fie clasarea acelei cărţi printre cele mai prozaice din punctul de vedere al stilului ca şi al acţiunii.

Presa franceză în 2010 îl laudă la unison pe Houellebecq pentru ultimul său roman, Raphaelle Rerolle în Le Monde spune că publicul a cumpărat rapid nu mai puţin de 200000 de exemplare din La Carte et Le Territoire, trecând peste acuzele de plagiat pentru copiere din Wikipedia, după cum scrie Vincent Glad în Slate. Sunt cu certitudine trei pasaje “împrumutate” din enciclopedia online, dar vânzarea cărţii nu a fost afectată de aceste mărunţişuri. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă era vorba despre un scriitor din est şi nu autorul la modă din Hexagon.

Badea-Ciutacu: Miting pentru anti-oi şi ne-morţi

Noiembrie 10, 2010

Subiect de manea sau un alt argument în favoarea ideii că asistăm la un proces accelerat de degradarea a valorilor, mitingul Badea-Ciutacu a scos în stradă nişte oameni de bine care şi-au strigat nemulţumirea faţă de amenzile aplicate de CNA acestor comici-scabroşi-ai-ecranelor. Că lui Ciutacu i se mai spune şi Vorbe-Grele, asta e, pentru cine îi apreciază intelectul şi rezonează cu domnia-sa, cuvintele lui Victoraş sunt picături de ambrozie. Mi-a plăcut că şi-a apreciat pe cei o mie de participanţi cu titlul de pe blog: Aţi arătat că nu sunteţi oi. Vă mulţumesc. Ciutacu e Ciutacu – TM în mottoul afişat pe site:

Ştiu că-s arogant şi genial, dar îmi place să mi-o spună şi alţii. Oare o să mă iertaţi vreodată că-s cel mai bun?

Iar Mircea Badea? Kritikonul tuturor oamenilor politici dar care nu se atinge de patronul Felix-Voiculescu, era foarte mândru că au venit atâţia oameni la miting. După imaginile văzute, au fost mai mult de o mie de persoane care au strigat lucruri de „bun-simţ”:

„Jos cenzura”, „Libertate”, „Noi nu vrem abuzuri”, „Jos CNA”, „Laşii”, „Ieşi afară, javră ordinară” sau „Jos Băsescu”.

Întrucât „Ieşi afară, javră ordinară” se referă la un miting anti-Băsescu, am să mă refer şi eu la tipul de oameni care împrumută lozinci ale poliţiştilor. Sunt multe bancurile cu miliţieni, dar cel mai bun este că în 2010 ei şi-au câştigat onoarea de miliţieni. Recăderea poliţiştilor la statutul lor pre-decembrist s-a făcut prin gesturi, prin lozinci, bannere etc la faimosul mititing în urmă căruia şi-a dat demisia Vasile Blaga. Mircea Badea scrie despre suporterii săi:

„Am fost împreună cu oameni vii şi frumoşi care simt imens şi se manifestă că atare. Iar voi, voi sunteţi doar nişte morţi putrezi în căutare de viermi care sa spurce tot ceea ce este adevărat.”

Concluzia pe care o trag după citirea celor două articole scrise de Ciutacu şi Mircea Badea este că doar cei 1000 de la miting nu sunt oi sau morţi în căutare de viermi. Frumos vă mai exprimaţi la adresa celorlalţi 20, 21, 22 de milioane de concetăţeni maeştilor mogulo-menestreli! Anti-oilor şi ne-morţilor, să fiţi fericiţi alături de eroii voştri!

PS. În ceea ce priveşte libertatea de exprimare sunt însă de accord cu ei. Dacă vor să înjure, au dreptul şi pot să o facă, dar plătind amenzile. Ei nu sunt oi sau morţi, sunt persoane cu drepturi şi obligaţii. Dacă vor să înjure, n-au decât!

Mihail Hărdău – aplaudacul

Noiembrie 7, 2010

Pentru un om politic, celebritatea se poate cuceri mai ales în perioada în care ocupă cele mai înalte funcţii în stat. Fost ministru al Educaţiei naţionale între 2005 şi 2007, Mihail Hârdău a strălucit prin mediocritate. Avea se pare datorii morale, fiind contestat pentru controalele pe care le făcuse în căminele studenţeşti înainte de decembrie ’89. Făcând faţă cu greu numeroaselor mişcări pe faţă sau subterane din diversele centre universitare, el era una din ţintele preferate ale criticilor adversarilor psd-işti şi chiar ale amicilor vremelnici din PNL. Obişnuit să considere învăţământul ca o fabrică de diplome, onor ministrul de atunci se lăuda cu creşterea numărului de microbuze din dotarea şcolilor, dar nu spunea nimic despre lipsa performanţei sistemului. Hărdău a devenit celebru pe 3 noiembrie 2010 când, la aflarea deciziei Curţii Constituţionale de a respinge asumarea răspunderii în Parlament pe Legea Educaţiei în temeiul unei neconstituţionalităţi încă neexplicate, şi-a manifestat bucuria alături de Ecaterina Andronescu şi alţi membri ai comisiei senatoriale pentru educaţie. Scena a fost filmată şi a fost transmisă de sute de ori pe canalele de ştiri iRealitatea şi Antena-Felix.

Decizia Curţii Constituţionale, pe lângă amărăciunea pe care a provocat-o coaliţiei de guvernare, i-a mai adus şi enervarea partenerilor de la UDMR din pricină gestului lui Hărdău. Aceştia au şi ce să le reproşeze pdl-iştilor: una au promis şi alta fac sau altceva simt, după cum a demonstrat-o Hărdău. Acesta a şi dat dovadă de foarte puţină inteligenţă politică, stând lângă Ecaterina Andronescu în momentul în care aceasta cerea demisia ministrului Funeriu.

„Este o palmă data Ministrului Educaţiei”, spunea senatoarea Antonescu, iar Hârdău a tăcut complice. Cunoscută ca o aprigă apărătoare a status-quo-ului din învăţământul universitar, Ecaterina Andronescu a fost principala piedică în adoptarea Legii Învăţământului în 2009, opunandu-se proiectului bazat pe concluziile Comisiei Prezidenţiale conduse de Mircea Miclea. Mihail Hărdău îşi ascunde cu greu ostilitatea faţă de Daniel Funeriu, în calitatea acestuia de ministru al educaţiei. Din videoclipul postat pe HotNews, am extras acesta afirmaţie:

„Ministrul este suficent de isteţ ca să ştie ce să facă.”

Fără să dea detalii, isteţimea după Hărdău poate să se manifeste doar prin demisie, aşa cum cerea Ecaterina Andronescu. Lipsa de loialitate faţă de PDL are o explicaţie logică în ura mediocrităţii faţă de eforturile unor specialişti care vor să scoată dinozaurii din educaţie. A nu avea nicio instituţie de învăţământ superior în topul 500 se datorează complezenţei şi superficialităţii unui sistem obişnuit să copieze la indigo şi să recite aceeaşi lecţie zeci de ani, fără să ţină seamă de ce se întâmplă în lume.