Academia Caţavencu – premiile Miliţia şi Surogat

Atinsă de criza de idei după hemoragia Kamikaze, Academia Caţavencu şi-a împărţit premiile în două mari categorii: cele acordate după criterii miliţieneşti şi premii surogat-Academia-Caţavencu-de-Altădată. Premiile de la categoria miliţieni au fost atribuite în spiritul lui Patriciu-lung-văzătorul-către-est şi s-au încadrat în atmosfera încălzită de deviza evenimentului: Ieşi Afară Criză Ordinară! Criza era aşa, de ochii lumii, că de fapt sloganul avea că temă Javra-Băsescu, care fusese strigat la Cotroceni de lumpen-poliţiştii redeveniţi miliţieni pe 24 septembrie.

Din această categorie fac parte premiile:

„Din puţul gândirii”, acordat lui Trăian Băsescu pentru „Nu am nimic cu pensionarii. Dimpotrivă.”

Al doilea, „Lectura nu ştie carte” a fost acordat tot lui Băsescu pentru „Cum ajungeam într-un port, cum mă duceam într-o bibliotecă.” Nu îmi propun să dezvolt substratul sexual al titlului premiului acordat pentru o glumă la OTV, sunt doar surprins de ne-naivitatea răutăţii „juriului”.

La premiile Surogat laureaţii nu au fost neapărat cei mai „merituoşi” în sens Vanghelie-Becali-Vadim, ci au fost premii de simpatie şi de promovare politică. De exemplu, lui Crin Antonescu i s-a acordat premiul „Greu de găsit” pentru că „dintre credinţele politice, nu i-au plăcut politeismul, monoteismul, ci doar absenteismul”.

Mai să vezi şi să nu crezi! Eu i-aş fi dat premiul Contemporanul, pentru diatriba contra lui Andrei Pleşu din care citez:

“A fost de două ori ministru, o dată la Cultură, o dată la Externe, a fost consilier prezidenţial şi dacă consideră că a făcut în politica românească, pe la casele pe unde a servit, Cotroceni şi pe unde a mai fost, a făcut ceva ca să fie instanţă, atunci eu sunt Rică Venturiano şi Ponta Caţavencu. Dacă nu, nu. Problema mea cu domnul Pleşu este că nu e oricine altcineva”.

Academia Caţavencu n-a luat notă de demagogia şi tonul încrâncenat al vajnicului liberal faţă de un om de cultură de talia lui Andrei Pleşu, s-a recurs la o critică minoră – absenteism – uitându-se esenţialul. Într-o ţară în care sunt pereni caţavencii şi alde Venturiano, reperele culturale trebuie să se teamă şi să se ascundă. Să trăiască atunci când li se permite. Antonescu spune: „nu sunt atât de fericit şi mândru că sunt contemporan cu” Andrei Pleşu. Ce este asta? Ameninţare? Nu trebuie să fii academician că să îţi dai un răspuns…

Etichete: , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: