Archive for Septembrie 2011

Viteza luminii este pe locul doi

Septembrie 25, 2011

Este un rezultat al cercetărilor întreprinse sub titulatura Cern Neutrino to Gran Sasso, în care un fascicol de particule neutrino au fost lansaţi de la Cern – Elveţia către laboratorul Institutului de Fizică Nucleară italian din Gran Sasso. Cei 732 de kilometri au fost străbătuţi de neutrini cu o viteză a cărei măsurare a condus la concluzia că postulatul cu viteza luminii cea mai mare în Univers – vezi teoria relativităţii a lui Einstein – a ajuns de domeniul trecutului. Neutrinii, a căror existenţă a fost prezisă de Wolfgang Pauli în anul 1930, reprezintă particule caracterizate de o interacţiune foarte slabă cu materia. Detectorul OPERA – o altă minune a ştiinţei şi tehnicii – a făcut faţă cu succes măsurării vitezei cu care au călătorit particulele subatomice timp de 3 miimi de secundă. OPERA are la bază efectul produs de apariţia tau-leptonilor prin bombardarea cu tau-neutrino a unora din cele 150000 de „cărămizi” de filme de emulsie fotovoltaică intercalate cu straturi de plumb. Detectoarele electronice care completează această structură de 1300 de tone au arătat că neutrinii au ajuns cu 60 de nanosecunde mai repede decât ar fi ajuns fotonii.

Un alt fapt interesant este că în grupul de 160 specialişti care a lucrat la proiect, au apărut şi 30 de persoane care nu au semnat comunicatul cu care s-au făcut publice primele rezultate ale experimentului, dorind o verificare a cercetărilor în altă parte.

De ce este acest lucru pentru Cauzalitate? Iată ce scrie Kelly Oakes:

…limita vitezei cosmice – viteza luminii – este cea mai fundamentală dintre constante. Fără ea, putem să spunem adio relativităţii aşa cum o cunoaştem. Cauzalitatea – relaţia fundamentală dintre cauză şi efect – ar trebui să dispară. Aşa cum spune ieri (23/09, n.t) Subir Sakar, şeful teoriei particulelor de la Oxford University într-o declaraţie către The Guardian: „cauza nu poate să vină după efect şi asta este absolut fundamental pentru construcţia noastră a universului fizic. Dacă nu avem cauzalitate, suntem terminaţi.”


Imagine de pe The Guardian

Wolfman învată un pui să urle ca lupii

Septembrie 17, 2011

Wolfman înseamnă omul-lup, iată-l în plin proces de educare a tinerei generaţii…

Imaginile sunt din DVD-ul The Wolfman, care se poate cumpăra de pe Amazon.com.

Râsul este contagios!

Septembrie 17, 2011

Daniel Mercadante, Will Hoffman şi Julius Metoyer – grupul Everynone – au realizat acest clip colaj de hohote de râs numai din tăieturi din postări video de pe internet. Amuzaţi-vă şi voi!

LAUGHS! from Everynone on Vimeo.

Discurs de început de an şcolar

Septembrie 11, 2011

Pe peretele unei case din cartierul meu am văzut scris cu litere de o şchioapă: URASC MATE. Nimic altceva, mesajul era nesemnat, nici nu mă aşteptăm să găsesc vreun Gigel, o Ramona sau un Elvis ca mândru semnatar al unei asemenea răbufniri. Nici nu este nevoie de semnături, sunt cred zeci de mii sau chiar sute de mii de copii de vârstă şcolară sau absolvenţi care ai instituţiilor de învăţământ de diverse grade care ar aproba un astfel de mesaj. În era în care casieriţele/casierii se uită pe display-ul electronic de la supermarket ca să vadă cât spune maşina că trebuie să-ţi dea rest la hârtia de 10, 50, 100 sau 500 de lei, nu matematica este importantă. Dar nici româna, unde – întreabă-l pe puştiul/ puştoaică mediu/medie din şcoală din cartier – obligativitatea de a studia nişte opera literare desuete vine în contradicţie cu dorinţa sinceră de emancipare de sub indiferent ce tutelă care implică valoarea şi ordinea firească a lucrutilor.

Au fost ani în care B1TV a relatat despre dragostea fericită dintre Irinel Columbeanu şi Gabor Monica, ajunsă vedetă nu pentru strălucirea studiilor ci pentru dotările fizice cu care l-a ameţit pe miliardarul zaharisit. Şi asta a impresioant o mulţime de fetiţe ajunse la vârsta descoperirii propriului trup. Monica Gabor mergea la bacalaureat cu elicopterul, asta era important pentru mulţi care-şi spuneau că iată cum se tratează o obligaţie de rutină peuntru curriculum-ul şcolar inutil.

Sunt ani de când tot poporul poate să vadă emisiunea Noră pentru mama, unde se câştigă miliarde combinându-te strategic din punct de vedere matrimonial. I-a întrebat cineva pe cei de acolo de ce au carenţe aşa de mari în educaţie? I-a întrebat cineva pe realizatori de ce se promovează glamour-ul în defavoarea muncii cinstite a întreprinzătorului particular onest sau a meseriaşului priceput? Sau de ce se impune dragostea la comanda banului din concurs? Fără răspuns de la neguţătorii din templul televiziunii.

Recent, un nevrednic de cetăţenia ţării a interpretat imnul ca pe o variaţiune a unei manele din lungul repertoriu al mahalaleor care vor să-şi impună gunoaiele pe post de muzică populară. Şi şi-a găsit apărători şi avocaţi înţelegători ai gestului.

Ne îndreptăm către o eră în care îl vom alege pe Victor Ciutacu ca preşedinte al Academiei Române, că doar are o expunere media de sute de ori mai mare decât toţi academicienii la un loc cu preşedintele lor actual cu tot!

La început de an şcolar, le spun tuturor celor care aud, văd sau citesc mesaje de genul celor de mai sus că acestea sunt o minciună, că doar munca adevărată, inteligenţa creativă şi dăruirea sufletească sinceră sunt valori şi vor aduce o fericire trainică. Studiul este o cale grea, dar atât de plină de bucurii penru cei care i se dedică. Doar prin educaţie veţi putea fi proprii voştri stăpâni şi veţi putea face alegerile potrivite în viaţa personală şi în activitatea profesională. Restul sunt doar poveşti pentru proşti. Punct.

Realitatea TV – la un pas de faliment

Septembrie 5, 2011

Pe 2 septembrie, prin compania mamă Realitatea Media omul de afaceri Elan Schwartzenberg a deschis procedura de insolvenţă a companiei Realitatea TV. Cumpărată de Elan Schwartzenberg de la Sorin Ovidiu Vântu în primăvara acestui an, Realitatea TV este în administrarea manageriala a lui Sebastian Ghiţă, un om de afaceri cel puţin la fel de dur ca şi SOV.

Valurile de mizerii şi minciuni pe care Realitatea TV le-a aruncat pe piaţă în ultimii 4-5 ani de zile au transformat acest post de ştiri într-o speluncă murdară a dezinformării şi codoşlâcului politic. Au rămas în istoria ziaristicii româneşti înregistrările convorbirilor dintre SOV şi angajaţii săi, în care le cerea, – nefiind respins de nimeni, nici chiar de Stelian Tănase – să interpreteze partitura pe care o dorea contra lui Trăian Băsescu, obstacolul în calea afacerilor necurate ale fostului mogul media.

Procedura de insolvenţă este premergătoare declarării falimentului economic al unei firme. În cazul Realitatea TV, falimentul moral şi deontologic s-a produs demult şi pentru asta nu este nevoie de o ţidulă de la tribunal. Personal, o imensă decepţie mi-a produs-o Emil Hurezeanu care s-a înhămat cu mintea şi sufletul la căruţa vulgară a unui manipulator de profesie care a fost în stare să jefuiască sute de mii de oameni în scandalul FNI.

Senatorul Voicu revine în Parlament

Septembrie 5, 2011

Bucurie mare pe Bulevardul Corupţiei: Cătălin Voicu îşi poate relua de astăzi 5 septembrie locşorul cald din Parlamentul României! Ţinut 14 luni în arestul poliţiei, Cătălin Voicu este în aşteptarea procesului la care se va înfăţişa alături de bunul său amic Florin Costiniu, fostul şef al Secţiei civile de la instanţa supremă a statului. Ales în circumscripţia 42 Bucureşti pe listele PSD, Cătălin Voicu a intrat în atenţia DNA în decembrie 2009 şi a fost arestat în martie 2010 pentru trafic de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Despre ascensiunea senatorului Melcilor a scris cel mai bine – culmea! – Realitatea.net:

„Istoria să este strâns legată de Ion Iliescu şi de Viorel Hrebenciuc, doi dintre cei mai grei lideri ai PSD. A ajuns general SPP la vârsta de 38 de ani, sub administraţia Iliescu, în 2003. A demisionat din cadrul Serviciului până în 1997, atunci când Ion Iliescu n-a mai fost preşedinte.”


Decizia de eliberare din arestul poliţiei (penitenciarul Rahova) a fost luată de cei cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care au decis în luna iulie menţinerea deciziei secţiei penale a curţii. Neoficial, PSD-ul se felicită pentru întărirea rândurilor sale în aşteptarea marilor bătălii politice din acesta toamnă unde orice vot – şi de la oricine – este foarte important.

Florin Tătaru – Mafiotul ajuns în Parlamentul României

Septembrie 3, 2011

În urma alegerilor parţiale din 21 august, a fost ales în Parlamentul României din partea Colegiului 2 Baia Mare Florin Tătaru, un personaj cu o istorie care l-ar fi recomandat mai degrabă pentru puşcărie. Iată în relatarea Evenimentului Zilei (reluată de www.ziaresireviste.ro) o parte din plângerea penală depusă în 1998 de partea vătămată Ioan Păcurar:

„Îndreptându-ne pe drumul ce duce spre Dej, prin câteva manevre ale mașinii am fost intimidat (frâne bruște, viraje stânga-dreapta), circulaţie total necorespunzătoare a unui conducător auto. În timp ce ne deplasam cu autoturismul, din spatele meu Iancu Aurel a scos cuţitul cu care mă ameninţa (lama cuţitului de aproximativ 15- 20 cm lungime, din inox, având mânerul din corn de cerb, puţin încovoiat, cuţit pe care l-aș recunoaște…). Am fost dus până la pădurea dinspre Mireșu Mare, intrând pe partea stângă într-un desiș din pădure. Acestea se întâmplau în jurul orelor 20.00. La coborâre din mașină, după ce a luat o pușcă din portbagaj (pușca având o singură ţeavă, de aproximativ 45-50 cm), după care a luat două cartușe culoare galbenă, cu vârful ascuţit, mi-a spus Tătaru Florin că unul este pentru mine și celălalt pentru CCC (Cherecheș Cristian Corin care este unul dintre asociaţii lor). A introdus cartuș pe ţeavă Tătaru și m-a luat de cămașă și m-au târât împreună în pădure. M-au forţat să stau în genunchi în faţa lor, după care mi-au introdus ţeava puștii în gură. Mi-au desfăcut cămașa și m-au trântit la pământ. Nasturii au fost desfăcuţi unul câte unul de către Iancu Aurel. După ce am fost trântit la pământ, Iancu Aurel mi-a băgat frunze de ferigă în gură, după care am fost lovit în special în zona ficatului și-a toracelui de către ambii. În timp ce mă ameninţau foloseau cuvintele: bandiţi, porci, mă înjurau de mamă, îmi ameninţau familia prin aceea că vor muri pe rând unul câte unul și tot timpul cuţitul îmi era la gât și îmi trăgea lama cuţitului pe faţă”.

Tătaru Florin mi-a desfăcut cureaua, m-a dezbrăcat de pantaloni și chilot, m-a lovit cu piciorul în testicole, după care am fost întors cu faţa spre pământ fiind tras de păr de Iancu Aurel. Tătaru Florin mi-a băgat ţeava puștii în fund fiind ameninţat că va apăsa pe trăgaci. După aceasta am fost întors cu faţa în sus și mi s-a băgat din nou ţeava în gură”.

„Cu pușca și cu cuţitul la gât am fost pus să semnez contractul de muncă pentru SC Nordia Distribuţie SA, contract pe care de câteva săptămâni mă ameninţau să-l semnez, dar eu nu voiam acest lucru. Cu pușca la tâmplă și cuţitul la ureche m-au pus să scriu că banii sosiţi de la Târgu Secuiesc au fost predaţi de către șoferi domnului Cherecheș Cristian. (…) După ce am semnat aceste acte treburile au luat o întorsătură totală luându- mă cu binele și încercând să repare răul făcut, spunându-mi că (…) dacă voi vorbi voi dispărea de pe faţa pământului împreună cu domnul Cherecheș Corin, dânșii numindu-l bandit, escroc, gorilă beșinoasă”…


Primarul în funcţie al oraşului Baia Mare din partea PNL Cătălin Cherecheş a încercat fără succes să-l convingă pe Victor Ponta să renunţe la candidatura lui Florin Tătaru. Oamenii din oraş l-au votat pe candidatul USL şi l-au trimis în Parlament ca să gândească şi să propună legi drepte pentru ţară. Fără îndoială că prin retragerea plângerii de către Ioan Păcurar, fapta penală nu a mai putut fi adusă în faţa justiţiei, dar asta nu înseamnă nimic atunci când se analizează profilul moral al aleşilor din Parlament. Televiziunile Antena 3 şi Realitatea au evitat să redea din oră în oră la buletinul de ştiri părţi din declaraţia lui Ioan Păcurar – aşa cum relatează despre pantofii Elenei Udrea sau alte nerozii – în care a arătat calvarul prin care a trecut ameninţat cu cuţitul şi cu o armă de foc. Mizeria morală a PSD este exemplificată la cel mai înalt nivel prin prestaţia fostului Preşedinte al României Ion Ilici Iliescu, care scrie următoarele pe blogul personal:

Am participat la o ediţie specială a postului local de televiziune. Florin Tătaru se bucură de o largă apreciere atât din partea membrilor de partid, cât şi din partea multor cetăţeni care îl cunosc.

Sigur că da Ion Ilici! Cred că s-ar putea bucura şi de aprecierea tuturor mafiilor din lumea asta. Scena descrisă de Ioan Păcurar nu face parte dintr-un film, ci este o relatare a unor fapte petrecute în realitate, pe care nu avem voie să le trecem cu vederea, indiferent ce am fost sau suntem. Ion Ilici Iliescu a fost Preşedintele României iar prestigiul funcţiei trecute ar fi trebuit să-l împiedice să valideze un mafiot prin prezenţa şi prin actele sale. În altă ţară un personaj că Florin Tătaru nu ar avea ce să caute în politică. În România există un partid numit PSD în care corupţia şi actele de tip mafiot sunt certificate de bună purtare.