Animalul Politic – de Jeremy Paxton

Cu puțin înainte de a termina de citit Animalul Politic de Jeremy Paxman, mă apucasem să caut referințe pe net și am văzut că la noi nu s-a scris aproape nimic! Nu am găsit nicio recenzie profesională sau postare pe blog despre acest veritabil RMN al politicianului aspirant sau câștigător al unui post de parlamentar în Regatul Unit. Locul este aproape gol, am descoperit doar un singur articol despre carte, ceea ce m-a determinat să lărgesc aria de căutare peste „graniță”, unde am și găsit, nu amintesc aici decât de Guardian.co.uk sau Spectator. Din păcate, atât jurnaliștii sau comentatorii politici precum și politicienii români nu s-au grăbit să citească sau/și discute Animalul Politic nici dupa 6 ani de la apariția la editura Nemira. Este un alt semn al suficienței și al superficialității, două din metehnele naționale, deoarece s-a pierdut un bun prilej de a compara viața politică și politicienii de pe malurile Dâmboviței cu modelele provenind din țara parlamentarismului modern. La noi pe net am găsit doar notele incisive scrise de Dănuț Creangă pe townportal.ro, comentarii inteligente ale unui cunoscător în zona politicii actuale, măcar prin referințele la John Rawls, Robert Nozick sau John Stuart Mill. Dar să revin asupra cărții și autorului. Prin natura profesiei – Paxman este reporter la BBC2 unde conduce de mulți ani programul Newsnight -, dar și printr-un dar personal al pătrunderii la esență, autorul clădește din granule de nisip și din frunze purtate de vânt un tableau vivant al speciei sau speciilor care populează Westminster. Dar pe lângă efortul bibliografic deloc neglijabil dar care prin el însuși nu putea decât să reînvie zonă aproape moartă a crestomației, reporterul de la BBC s-a folosit și de numeroasele mărturii culese în timpul discuțiilor cu personajele mai mult sau mai puțin cunoscute care se învârt în jurul puterii.

Coperta originală

Ceea ce reușește să facă diferența între un bun columnist (autor de articole de fond, columns) și un scrib de duzină în presă anglosaxona este modalitatea de a sintetiza, de a concentra și de a articula în mod particular un subiect sau o problemă, în special în frazele de început și de sfârșit ale articolului, cu aerul judecătorului care pronunță sentințe care rămân pentru eternitate. Paxman este un personaj care împletește abilitatea conversațională și incisivitatea lui William F. Buckley Jr cu expresia scrisă jovială, serioasă sau tenace a unor columniști de prestigiu ca Ann Coulter, Thomas Sowell sau Bill O’Reilly. Un exemplu:

„Și astfel, după ce ovațiile s-au stins, când rostirea toasturilor, după epuizarea uriașelor reserve de simpatie falsă, după uitarea instantanee a discursurilor de mulțumire și huiduielile spiritelor rău-voitoare din partea suporterilor celor care nu știu să piardă, poate după ce canalele televiziunilor s-au dezechipat și s-au întors la bază, după ce oamenii care au numărat voturile au părăsit primăria cu aerul său îmbâcsit și rânced, după ce buletinele de vor pe care le-au sortat atât de meticulous după preferințele politice au fost luate și încuiate, după săptămânile de zâmbete, îndemnuri, promisiuni și rugăminți umile, candidatul victorios se duce la culcare. El se trezește câteva ore mai târziu, cu limba încărcată, în camerele închiriate care i-au fost casă în timpul campaniei. Buletinele de vor, cu douăzeci și patru de ore în urmă atât de importante pentru viitorul sau, par acum o grămadă de tâmpenii.

Unora, acest sentiment al dimineții de după li se pare de-a dreptul dezgustător, ca o aventură nechibzuită de o noapte. Dacă au câștigat un mandat pe care conducerea nu se aștepta să-l câștige, rămân blocați cu el pentru următorii patru sau cinci ani.”

Sau ultimele două propoziții din carte:

„Răspunsul pulicului față de politicieni nu trebuie să fie indiferență sau dispreț. Până la urmă, dacă poți oferi speranță, poți inspira vrajă.”


Stilul direct și spumos al autorului este o garanție că lectura curge de la lin la alert, țesătura densă a ideilor nefiind o greutate în parcurgere, ci un îndemn la menținerea la cote decente a atenției. Paxton, ca și majoritatea celor de la BBC, este un om de stânga care trebuie să se manifeste uneori, în tonuri și umori cu care se raportează la cele două mari curente politice din Regatul Unit: conservatorismul și socialismul în variantă laburistă. Această înclinare către stânga însă nu deranjează la acest reporter care are bunul-simț că să trateze cu ironie și bunăvoință pe toată lumea. Jurnalismul politic de la noi nu a produs nicio lucrare remarcabilă referitoare la Parlament, partizanatul, în special cel provenit din școala Realitatea-Antena3, menținând abordarea discursului la nivelul huiduielii până la ieșirea ochilor din orbite. Leșinul extatic în fața unor manifestări ale unor nebuni sadea, cum a fost cel care s-a aruncat de la balcon, imprecațiile și înjurăturile lui Mircea Badea, populismul de mahala în care a căzut un Emil Hurezeanu și popularizarea unor indivizi aflați la limita cămășii de forță, vezi cazurile Vadim Tudor și Omul-Cu-Laptopul, toate acestea denotă că, prin audiența pe care și-au creat-o, consumatorul de politică de la noi este condus de pătimi nefirești și de gusturi îndoielnice. Și vrem sau nu, după cum bine știm, acționează și la noi legea cererii și ofertei. Iar în cerere nu figurează nici calitate, nici idei, nici dialog, ci numai huiduială și hăhăială, pe fondul unui soi de sindicalism degradat, pe care sunt incapabili să-l recunoască chiar și adevărații sindicaliști.

O carte despre Parlamentul actual de la noi ar fi o glumă proastă, nivelul intelectual al multora dintre subiecți fiind egal sau mai mic decât al Academicianului Victor Ciutacu, al Profesorului Feliks și ai simbolului Toyotei ruginite, Mircea Badea. Așa că, mai bine lipsă și să ne vedem de treabă, continuînd lectura unor cărți scrise de alții, printre care Jeremy Paxman este un nume de excepție.

Un răspuns to “Animalul Politic – de Jeremy Paxton”

  1. Cristian Florentin Says:

    Am cumparat si eu cartea, am citit din ea, apoi m-am uitat sa vad ce s-a scris la noi pe aceasta tema. Prezentarea dumneavoastra cred ca e singura referinta critica cu substanta. Aveti dreptate, nu prea s-au incumetat nici jurnalisti, nici sociologi la o analiza asemanatoare celei a lui Paxman. In schimb, o droaie de jurnalisti si politicieni s-au incumetat sa aplice eticheta de „animal politic” (mai ales lui Basescu), ca de, asa ne plac noua expresiile „tari” luate de la altii.
    A aparut recent o carte a unui foarte cunoscut sociolog de origine romana, Mattei Dogan (a murit din pacate), „Comparatii si explicatii in stiinta politica”, cu niste studii comparative despre originea parlamentarilor romani sau despre erodarea increderii in democratie. Asa ca pe-aici tot batranii sunt baza.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: