Dedesupturile luptei lui Victor Ponta cu Mircea Geoană

În emisiunea lui Ion Cristoiu de la B1TV din seara zilei de 14 noiembrie, Victor Ponta a declarat că motivul răfuielii cu Mircea Geoană a fost dorința acestuia de a candida la președinție neținând seama de protocolul dintre PSD și PNL. În urmă cu circa 10 zile s-a difuzat pe unul din canalele TV un interviu cu Mircea Geoană în care a acesta a spus că nu vede de ce nu ar mai putea candida la președinție în anul 2014. Se pare că au fost un număr de șefi din PNL care l-au atenționat pe Ponta că acest lucru este o dovadă că PSD-ul dorește să câștige pe lângă funcția de prim-ministru și pe aceea de președinte. Ponta a considerat necesar să îl elimine pe Mircea Geoană ca o dovadă de fidelitate față de PNL și de Crin Antonescu. Aceste declarații ale președintelui PSD produc dovada că PNL-istii au fost ipocriți când spuneau pe toate canalele TV că discuțiile Ponta-Geoană reprezintă o problemă internă a social-democraților pe care n-o cunosc și în care nu se bagă.

Prin această s-a verificat alineatul întâi din postarea Mircea Geoană și PSD-ul. Scandalul continuă. Interesant este că la ședința Biroului Politic al PSD-ului, scorul votului pentru eliminarea a lui Mircea Geoană a fost de 21-0, deci o unanimitate la care a contribuit și Ion Ilici Iliescu, care intrase în ședința decis să sprijine menținerea în partid a președintelui Senatului.

Întrucât în postarea trecută am arătat că Adrian Năstase s-a răfuit cu Vasile Dâncu, este rândul să-l cităm pe acesta din urmă în legătură cu cloaca numită PSD:

„Iliescu a condus mereu înfricoșând partidul de pericole imaginare și folosind tehnica bolșevică a vigilenței față de trădare: cine spune adevărul este trădător, dacă vrea alegeri libere în partid este CDR-ist, dacă vrea ca vicepreședinții să fie aleși, nu numiți, sigur este infiltrat de dușmanii politici. O altă metodă de control a fost acuza de deviaționism, etichetă care mi-a făcut onoarea să mi-o atribuie mie.

Partidul era mereu timorat, chiar și atunci când era puternic din punct de vedere electoral. Era mereu dependent de lumina care venea de la Tătucu. Guerrila lui Traian Băsescu a putut avea succes numai datorită faptului că PSD se mișca greu, oamenii nu puteau acționa independent.

Marea problemă a PSD a fost faptul că era mereu captiv al unui lider care a delegitimat orice formă de autoritate, rupând prin aceasta constant coloana vertebrală a unui partid de stânga care, altfel, ar fi putut face istorie mai mult decât a făcut. Doar trei ani, în perioada 2001-2003, partidul a fost liber de influența lui Iliescu (intrând sub autoritatea unui Adrian Năstase cuprins de entuziasmul schimbării), iar rezultatele pentru țară s-au văzut.

Victor Ponta trebuie așadar să nu rateze ocazia de a fi primul dintr-o nouă serie, nu ultimul dintr-o serie veche. El știe că în Marsul cel Lung au pornit 90.000, au ajuns 7.000, dar au învins.

Fără comentarii. Deocamdată…

Etichete: , , , , , , ,

Un răspuns to “Dedesupturile luptei lui Victor Ponta cu Mircea Geoană”

  1. Zina Says:

    Ipocrizia e prezenta in toate ale politicii…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: