Furioșii PNL

Bloggerii PNL-iști pot fi caracterizați printr-un singur cuvânt: turbați. Și nu mă refer doar la limbajul pe care-l folosesc, ci și la idei. Apropo de limbaj, cineva îmi spunea că nu se mai scriu mesaje injurioase pe pereții WC-urilor, dar a crescut masiv mizeria verbală cu care se manifestă unii pe internet, în special bloggerii PNL-iști. Văzută de unii doar că o masinărie electorală, Alianța Socialistă numită USL reprezintă o despărțire a apelor în politica românească, în care Dreapta este acolo unde este, iar Stânga s-a coagulat definitiv sub aripa lui Ion Ilici Iliescu. În 2009, când la guvernare era PDL cu PSD, bloggerii PNL-iști insistau că în acest fel s-a refăcut vechiul PCR prin subsecventul FSN. De când s-au aliat cu PSD-ul, nu mai există nimic din scârba cu care discutau atunci acea alianță post-electorală făcută de două partide care voiau să se blocheze reciproc în guvern. Pentru bloggerii PNL-iști Alianța Socialistă este casa lor de suflet, pe care o îngrijesc cu dragoste și înțelegere.

Am să dau trei exemple pentru extremismul verbal și ideatic prin care se manifestă bloggeri liberali: Gondolin, Auftakt și Roxana Iordache.

Gondolin: USL și suspendarea lui Traian Băsescu

PS Nu este pentru prima si (nici pentru ultima) data cand, vorbind despre Basescu, folosesc sintagma Batranul de la Cotroceni. Celor care se gandesc la o eventuala atitudine discriminatorie din partea mea cu privire la persoanele in etate, mentionez ca nu am in consideratie varsta prezidentului. Ci povestirea lui Marco Polo de spre Batranul din Munte, enigmticul personaj care se impusese ca lider regional prin activitatea asasinilor sai care inlaturau (la propriu!) toate obstacolele din calea dorintei de dominatie a stapanului lor. Este drept, Basescu nu stim sa se folosesca de asasinate si de asasini. Se vede insa treaba ca procurorii DNA, “draga de ANI” si baietii cu ochi albastrii ai serviciilor secrete sunt, la nevoie, mult mai eficace!

Lilick-Auftakt: Piramida Pupin Top 5

Oana Portase, recent intrata in blogosfera, pe care o gasiti si in blogroll, imi trimite o frumoasa leapsa: sa nominalizez cinci personaje din varful Piramidei Pupin. „Top 5 apostoli”. Eheee, uite ca a inceput sa vuiasca blogosfera. Ca anumiti insi incep sa se fixeze pe o anumita lista a rusinii publice, de pe care le va fi imposibil sa mai iasa vreodata. Dar doar cinci? Mi-e destul de greu sa aleg… A fost bataie, mai ales in aceasta campanie, pe cucerirea primelor locuri. Insa exista, din punctul meu de vedere, cativa castigatori:

Vladimir Tismaneanu – cu un numar impresionant de articole, petitii, scrisori. Toate in favoarea lui Traian Basescu.

Horia Roman Patapievici – care a mers pana la a se face de ras in presa internationala cu acel „sex oral” inventat.

Traian Ungureanu – cu apelurile la iesirea in strada.

Ioan T Morar – cu cea mai mizerabila campanie si cele mai abjecte atacuri la persoana.

Dan Tapalaga – nu va mirati, dar omul asta si cand il critica pe Basescu pare ca il linge… Si e extrem de greu sa faci asta. Scoli inalte de manipulare…

Roxana Iordache: Ponta, demisia! Și o relansare tare a USL

Cei care contează cu adevărat ca lideri ai PSD, adică Adrian Năstase şi Ion Iliescu, au făcut damage control rapid, care, în consecinţă, are vocaţie de contraatac letal. Au declarat public că Ponta face o prostie. Nu explicit, evident. Dar asta e ideea, din moment ce au spus că măsurile contra lui Geoană sunt neavenite.

By the way, atitudinea celor doi de mai sus e de natură să denote superioritate, adică depăşirea fazei de răzbunare viscerală, care ar face din PSD, clona ţărăniştilor fratricizi de după ce s-a dus Coposu. Şi fiindcă tot am scos o paranteză, reamintesc că resentimentele lui Iliescu şi Năstase au fost determinante pentru parvenirea lui Ponta. Depăşite acum. Raţional.

Gata, deci mergem strict în actualitate. Ponta, plecat din ţară, s-a bătut telefonic cu cărămida şi a zis că ori el, ori PSD, adică loaza îşi menţine opinia privind debarcarea lui Geoană împotriva greilor Năstase şi Iliescu. Ponta a zis că dacă PSD nu susţine debarcarea lui Geoană, el îşi dă demisia şi convoacă un congres extraordinar. E ca şi întins cu mâinile pe piept.

USL are ocazia să dea un dos de palmă letal regimului Băsescu. Adică, Ponta demisionează cum a promis, PSD organizează congres extraordinar şi îşi alege o conducere performantă. Termopanele sunt pretext pentru idioţi, cine se mai lasă impresionat de propaganda portocalie e oricum irecuperabil şi minoritar în proporţie de 10% sau cel mult 15, dar cu marja de eroare.

Şi nu doar Adrian Năstase – deşi e preferabil, fiindcă el şi Tăriceanu sunt cotaţi ca premierii postdecembrişti dezirabili. În tandem cu preşedintele PNL, o asemenea personalitate la cârma PSD galvanizează USL. Opoziţia se impune, astfel. Altfel, nu.

Din fericire, avem şansa alternativei pentru salvarea ţării de regimul criminal.

P.S. Povestea Veglio della Montagna se poate citi aici, cu tot cu hașiș, cadâne și crime.

Etichete: , ,

14 Răspunsuri to “Furioșii PNL”

  1. Zina Says:

    😦 Offf ! Vad ca blogul tau a devenit eminamente politic…

  2. Blackwater Says:

    Inseamna ca nu ai citit Alba ca Zapada si Vanatorul!

  3. Nanu Mihai Says:

    Ba, esti nebun? si de mine nu scrii nimic? si mai sunt altii demni de luat in seama, nu fii bleg! jigodie PDL-ista, la dreapta,,acolo unde e” :)) sub pragul electoral :))

  4. Biblioteci vestite 2 - ARTE @ Zinnaida Says:

    […] Voicu, Alex Mazilu, Alexandru, Alice Georgiana, Alice in WonderNet, Alicee traveler, Andera Y, Blackwater, Carmen, Cartim, Costin Comba, Cristi Milla, Dan Văideanu, Dana Diaconu, Daniel Rus, Daurel, […]

  5. Blackwater Says:

    S-a mai produs unul din „furiosi” – Nanu Mihai – si am sa-i comentez doar un epitet cu care m-a cadorisit: jigodie.

    Daca ar fi absolvit scoala generala, ar fi stiut ca jigodie este o „boala infectioasa a cainilor tineri”, iar folosirea cuvantului in acceptiunea sa argotica este legata de nivelul intelectual al turmei de lumpeni cu ifose care se cred liberali.

    Esti intr-adevar „demn” de luat in seama!

  6. Nanu Mihai Says:

    Avorton portocaliu!

  7. Perfectiunea - EDUCATIE - Lecturi povestite pe scurt Says:

    […] Achilianu Petruţ, Adrian Voicu, Alex Mazilu, Andera Y, Blackwater,Carmen, Cartim, Coolnewz, Dragoş Butuzea, Daurel, Eumiealmeu, Fosile si pietre, Gabriela Savitsky, […]

  8. Bucureştii în anii '50-'60. Povesti de Bucureşti 14 Says:

    […] Adrian Voicu, Alexandru, Alex Mazilu, Andera Y, Blackwater, Carmen, Cartim, Clipe de Cluj, Coolnewz, Dragoş Butuzea, Daurel, Eumiealmeu, Fosile şi pietre, […]

  9. Schonbrunn. Viena Says:

    […] la Schönbrunn: Achilianu Petruț, Adrian Voicu, Alex Mazilu, Andera Y, Blackwater, Carmen, Cartim, Coolnewz, Dragoș Butuzea, Daurel, Eumiealmeu, Fosile și pietre, Gabriela […]

  10. Regele Midas - » Zinnaida Says:

    […] Petruţ, Adrian Voicu, Alexandrone, Alice Georgiana, Alice in Wondernet, Alicee Traveler, Andera Y, Blackwater, Călin, Carmen, Cartim, Costin Comba, Cristi Milla, Dan Vaideanu, Dana Diaconu, Daniel Rus, […]

  11. Vrajitoare... 1 - Says:

    […] Voicu, Alex Mazilu,Alexandru, Alice Georgiana, Alice in WonderNet, Alicee Traveler, Andera Y, Blackwater, Călin, Carmen, Cartim, Costin Comba, Dan Văideanu, Dana Diaconu, Daniel Rus, Fosile și pietre, […]

  12. VRAJITOARE BUNE SI VRAJITOARE RELE... - 1 Says:

    […] Voicu, Alex Mazilu,Alexandru, Alice Georgiana, Alice in WonderNet, Alicee Traveler, Andera Y, Blackwater, Călin, Carmen, Cartim, Costin Comba, Dan Văideanu, Dana Diaconu, Daniel Rus, Fosile și pietre, […]

  13. OBIECTIVE TURISTICE IN VIENA 2: Schonbrunn Says:

    […] la Schönbrunn: Achilianu Petruț, Adrian Voicu, Alex Mazilu, Andera Y, Blackwater, Carmen, Cartim, Coolnewz, Dragoș Butuzea, Daurel, Eumiealmeu, Fosile și pietre, Gabriela […]

  14. VIENA : Palatul Schonbrunn | Zinnaida Says:

    […] la Schönbrunn: Achilianu Petruț, Adrian Voicu, Alex Mazilu, Andera Y, Blackwater, Carmen, Cartim, Coolnewz, Dragoș Butuzea, Daurel, Eumiealmeu, Fosile și pietre, Gabriela […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: