Victor Ponta – discursul unui adolescent perpetuu

Ziua de 22 decembrie 1989 reprezintă un moment de cotitură în istoria poporului român, însă pot să mai treacă zeci de luni decembrie fără ca Victor Ponta să se maturizeze. Cea mai bună mărturie este discursul pe care l-a ținut în Parlamentul țării pe 22.12.2011 cu ocazia dezbaterii moțiunii Alianței Socialiste (USL – pentru cei care vor exactitate) contra guvernului Emil Boc. Iată o mostră din discursul infantil, dar veninos şi amenințător al președintelui Partidului lui Ion Ilici:

„Vom încerca să aducem aminte tovarăşului Emil Boc despre soarta lui Emil Bobu, tovarăşei Elena Udrea despre soarta tovarăşei Elena Ceauşescu, tovarăşului Traian Igaş despre soarta tovarăşului Tudor Postelnicu, şi mai ales tovarăşului preşedinte Traian Băsescu (…) tuturor tovarăşilor şi <> săi români, maghiari şi de alte naţionalităţi, că aşa cum istoria în mod rău se rescrie după 22 de ani şi ne întoarcem la o ţară nedemocratică sunt convins că se va rescrie şi în ceea ce-i priveşte pe toţi aceşti tovarăşi. Ca să nu se supere tovarăşul Daniel Funeriu mi-era destul de greu să-l compar cu tovarăşa Suzana Gâdea, dar cred că e comparaţie potrivită”.

Pe blogul victorponta.ro, şeful PSD și-a pus o fotografie în care apare în costum, uitând că a venit îmbrăcat în pullover:

Că Victor Ponta are memoria scurtă, o demonstrează cadrele PSD, aliații și adulatorii. De exemplu Theodora, sau Vocea PSD-ului suburban, a publicat o fotografie luată chiar în ziua dezbaterii moțiunii:

Nu-i frumos Theodora, vezi că te zboară șeful! Sau te împușcă, în spiritul discursului din 22…

Etichete: , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: