Archive for Martie 2012

Terorista.ro s-a refugiat la Cluj

Martie 11, 2012

Într-un fel, se înțelege, pentru că acum scrie doar o dată pe săptămâna. Îi citeam din când în când impresiile de lectură și m-au bucurat întotdeauna modul apreciativ în care era tratată în media. Nu i-am înțeles decizia de a nu mai scrie la momentul respectiv, era o pierdere pentru îndrăgostiții de lectură și pentru blogosfera românească în general.

Luciat scrie din octombrie 2011 în Ora de Cluj, este aceeași, are nerv și gust. Ei, dar asta nu înseamnă că există coincidență în modul în care ne imaginăm viața sau/și modelele reprezentate în literatură. Trăim, citim și judecăm diferit, acesta este o libertate pe care trebuie să o apărăm necontenit, deși unele modele chiar sunt exagerari…

Durul Dan Șova

Martie 11, 2012

Fost pentru 10 zile purtător de cuvânt al PSD, probabil și ca premiu pentru agresarea verbală a senatoarei PDL Mihaela Popa în timpul unei pause publicitare la Realitatea TV, Dan Șova este în excursie în Statele Unite, trimis de șeful său Victor Ponta în vizită la Muzeul Holocaustului. În privința participării românești la pogromul de la Iași, Dan Șova a insistat că în capitală Moldovei au fost omorâți doar 24 de cetățeni români de naționalitate evreiască de către trupele germane și că nu au participat români la aceste acte. Interesant este și modul în care Victor Ponta l-a apărat pe Dan Șova, care este în cărți pentru ocuparea postului de ministru al Justiției într-un guvern USL. Iată care au fost declarațiile lui Victor Ponta:

”Domnul Șova a explicat că a fost o exprimare greșită și și-a cerut scuze. Nu a avut nicio intenție, să-și asume răspunderea și pe viitor să învețe această lecție”.

Și apoi:

„A făcut o mare gafă. Am exprimat punctul de vedere al PSD, care este în totală contradicție cu ceea ce a zis Dan Șova și mi-am cerut scuze în numele PSD și el și-a cerut scuze. Și cred că trebuie să plătească pentru gafă pe care a făcut-o. L-am anunțat de azi că nu mai activează ca purtător de cuvânt al PSD până nu pleacă la Muzeul Holocaustului de la Washington, să vadă cu ochii lui ceea ce am văzut și eu și ce s-a întâmplat în România cu evreii care au fost omorâți și în România și în Transnistria, și mai departe”.

În concluzie, simulacrul de pedeapsă aplicat de Victor Ponta este la nivelul ipocriziei continue a acestui partid, al cărui punct de vedere privind Holocaustul l-a exprimat cel mai bine Radu Mazăre, atunci când a defilat în uniformă armatei naziste. Dan Șova nu a pierdut nimic, el va fi repus în funcție de purtător de cuvânt al PSD la întoarcerea din excursia din Statele Unite.

Corina Crețu în fața Tratatului Fiscal

Martie 10, 2012

Corina Crețu se ferește de a spune lucrurilor pe nume nu pentru că nu este lămurită asupra subiectului, ci pentru că aceasta ar însemna un angajament pe care – din punct de vedere ideologic și electoral – nu poate să și-l asume. Ea vine din acea masă de politicieni care, trezindu-se ocupând un scaun de parlamentar european, nu reușesc să lase la Otopeni mâzga ambiguității, a vorbitului cap-de-pod către toți și toate, abordând pentru același subiect mai multe predicate care se bat cap în cap. Iată ce scrie în postarea Tratatul fiscal. Obligația unei dezbateri publice serioase:

„Tratatul este doar un instrument, care poate va impune disciplina financiară membrilor zonei euro și asociaților (cazul României), poate că nu. Reamintesc faptul că și Tratatul de la Maastricht era prezentat ca având aceleași virtuți cu actualul Tratat, și cu toate astea cei care au vrut l-au ocolit cu măiestrie.”

„Poate că da, poate că nu”. To be or not to be. Dar asta face parte din vestitele șerpuiri ca la Ploiești ale politicienilor români. Într-un fel îi înțeleg frustrarea onorabilei parlamentar Corina Crețu în fața unei discipline fiscale care nu lasă mână liberă tuturor celor antrenați de vălul de populism USL-aș. Subvenții, ajutoare, pomeni, contracte, totul va intra în ecuația 0.5 maximum 1 %, iar de aici până la anunțul lui Victor Ponta că anul viitor USL va tăia salariile aduse de Traian Băsescu la nivelul din 2010 nu mai este mult…

Cine vorbea de alte soluții când Băsescu tăia salariile, aud?

Un opossum pe snowboard

Martie 10, 2012

Îl cheamă Ratatouille. Priviţi-l: