Durul Dan Șova

Fost pentru 10 zile purtător de cuvânt al PSD, probabil și ca premiu pentru agresarea verbală a senatoarei PDL Mihaela Popa în timpul unei pause publicitare la Realitatea TV, Dan Șova este în excursie în Statele Unite, trimis de șeful său Victor Ponta în vizită la Muzeul Holocaustului. În privința participării românești la pogromul de la Iași, Dan Șova a insistat că în capitală Moldovei au fost omorâți doar 24 de cetățeni români de naționalitate evreiască de către trupele germane și că nu au participat români la aceste acte. Interesant este și modul în care Victor Ponta l-a apărat pe Dan Șova, care este în cărți pentru ocuparea postului de ministru al Justiției într-un guvern USL. Iată care au fost declarațiile lui Victor Ponta:

”Domnul Șova a explicat că a fost o exprimare greșită și și-a cerut scuze. Nu a avut nicio intenție, să-și asume răspunderea și pe viitor să învețe această lecție”.

Și apoi:

„A făcut o mare gafă. Am exprimat punctul de vedere al PSD, care este în totală contradicție cu ceea ce a zis Dan Șova și mi-am cerut scuze în numele PSD și el și-a cerut scuze. Și cred că trebuie să plătească pentru gafă pe care a făcut-o. L-am anunțat de azi că nu mai activează ca purtător de cuvânt al PSD până nu pleacă la Muzeul Holocaustului de la Washington, să vadă cu ochii lui ceea ce am văzut și eu și ce s-a întâmplat în România cu evreii care au fost omorâți și în România și în Transnistria, și mai departe”.

În concluzie, simulacrul de pedeapsă aplicat de Victor Ponta este la nivelul ipocriziei continue a acestui partid, al cărui punct de vedere privind Holocaustul l-a exprimat cel mai bine Radu Mazăre, atunci când a defilat în uniformă armatei naziste. Dan Șova nu a pierdut nimic, el va fi repus în funcție de purtător de cuvânt al PSD la întoarcerea din excursia din Statele Unite.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: