Durul Dan Șova

Martie 11, 2012

Fost pentru 10 zile purtător de cuvânt al PSD, probabil și ca premiu pentru agresarea verbală a senatoarei PDL Mihaela Popa în timpul unei pause publicitare la Realitatea TV, Dan Șova este în excursie în Statele Unite, trimis de șeful său Victor Ponta în vizită la Muzeul Holocaustului. În privința participării românești la pogromul de la Iași, Dan Șova a insistat că în capitală Moldovei au fost omorâți doar 24 de cetățeni români de naționalitate evreiască de către trupele germane și că nu au participat români la aceste acte. Interesant este și modul în care Victor Ponta l-a apărat pe Dan Șova, care este în cărți pentru ocuparea postului de ministru al Justiției într-un guvern USL. Iată care au fost declarațiile lui Victor Ponta:

”Domnul Șova a explicat că a fost o exprimare greșită și și-a cerut scuze. Nu a avut nicio intenție, să-și asume răspunderea și pe viitor să învețe această lecție”.

Și apoi:

„A făcut o mare gafă. Am exprimat punctul de vedere al PSD, care este în totală contradicție cu ceea ce a zis Dan Șova și mi-am cerut scuze în numele PSD și el și-a cerut scuze. Și cred că trebuie să plătească pentru gafă pe care a făcut-o. L-am anunțat de azi că nu mai activează ca purtător de cuvânt al PSD până nu pleacă la Muzeul Holocaustului de la Washington, să vadă cu ochii lui ceea ce am văzut și eu și ce s-a întâmplat în România cu evreii care au fost omorâți și în România și în Transnistria, și mai departe”.

În concluzie, simulacrul de pedeapsă aplicat de Victor Ponta este la nivelul ipocriziei continue a acestui partid, al cărui punct de vedere privind Holocaustul l-a exprimat cel mai bine Radu Mazăre, atunci când a defilat în uniformă armatei naziste. Dan Șova nu a pierdut nimic, el va fi repus în funcție de purtător de cuvânt al PSD la întoarcerea din excursia din Statele Unite.

Corina Crețu în fața Tratatului Fiscal

Martie 10, 2012

Corina Crețu se ferește de a spune lucrurilor pe nume nu pentru că nu este lămurită asupra subiectului, ci pentru că aceasta ar însemna un angajament pe care – din punct de vedere ideologic și electoral – nu poate să și-l asume. Ea vine din acea masă de politicieni care, trezindu-se ocupând un scaun de parlamentar european, nu reușesc să lase la Otopeni mâzga ambiguității, a vorbitului cap-de-pod către toți și toate, abordând pentru același subiect mai multe predicate care se bat cap în cap. Iată ce scrie în postarea Tratatul fiscal. Obligația unei dezbateri publice serioase:

„Tratatul este doar un instrument, care poate va impune disciplina financiară membrilor zonei euro și asociaților (cazul României), poate că nu. Reamintesc faptul că și Tratatul de la Maastricht era prezentat ca având aceleași virtuți cu actualul Tratat, și cu toate astea cei care au vrut l-au ocolit cu măiestrie.”

„Poate că da, poate că nu”. To be or not to be. Dar asta face parte din vestitele șerpuiri ca la Ploiești ale politicienilor români. Într-un fel îi înțeleg frustrarea onorabilei parlamentar Corina Crețu în fața unei discipline fiscale care nu lasă mână liberă tuturor celor antrenați de vălul de populism USL-aș. Subvenții, ajutoare, pomeni, contracte, totul va intra în ecuația 0.5 maximum 1 %, iar de aici până la anunțul lui Victor Ponta că anul viitor USL va tăia salariile aduse de Traian Băsescu la nivelul din 2010 nu mai este mult…

Cine vorbea de alte soluții când Băsescu tăia salariile, aud?

Un opossum pe snowboard

Martie 10, 2012

Îl cheamă Ratatouille. Priviţi-l:

Act of Valor

Februarie 27, 2012

Act de Vitejie pe românește, este un film de care se va mai vorbi. Un film independent, deci neturnat de una din casele mari americane, un film în care joacă și membri activi ai forțelor speciale ale Statelor Unite.

Un film fără bla-bla-uri despre vini americane și speech-uri progresiste care încă din prima săptămâna a ocupat locul întâi în box-office.

O viață în țarcul Antenelor

Februarie 27, 2012

Îl cheamă Dumitru Barbu, este un pensionar din Cisnădie. A fost strungar, a muncit, a făcut șuruburi și piulițe. Are 740 de lei pensie, deci a avut o categorie bază și/sau vechime relativ puțină. Unii îl respectă, deși individul blesteamă în față camerei de luat vederi. Ca și mulți alții, Dumitru Barbu ar vrea o viață de pensionar de Hollywood când a muncit ca la noi. Din când în când în timpul celor 8 ore de program, făcând niște piese de o calitate de care nu știm nimic, într-o țară în care fabricile au ruginit de bine ce au fost păstorite de armata de muncitori calificați la locul de muncă. De vină pentru neîmplinirile sale? Binențeles că Traian Băsescu și Emil Boc. Nu ia o lopată să dea la o parte zăpada din fața blocului sau a casei sale, ci stă într-un țarc de 2 pe 2 m și urlă ca un apucat “Jos Băsescu”.

Lui Theodora-PSD-ista-antenista îi curg balele după protestatari ca Dumitru Barbu, care se adaugă la alte specimene din aceeași categorie, vezi zmucitul care s-a aruncat de la balcon în Parlament sau profesoara care a făcut greva foamei.

Din “perlele” lui Marian Vanghelie

Februarie 22, 2012

www[1].nicepps.ro_9668_Marian Vanghelie. Din Gandirea Socio-politica.

“Mă simt victima unei abuz senzual. Eu am fost ejaculat fără menajamente, bărbăteşte, pe faţă, direct, fără niciun avertisment. Aşa e în politică, nu există colegitate. Dar nu-i nimic, eu o să trec şi peste asta, vorba cântecului: ‘dar nu-i nimic, eu o să trec şi peste asta’.”

“Nu vreau să mă flatulez singur, dar am absolvit o şcoală şi ştiu când cineva nu mă vrea. Aşa cum v-am decalotat şi mai devreme, nu sunt un om rău şi am capabilitatea de a ierta pe cei care le-am greşit şi eu la un anumit momentan. Credeţi-mă că nici măcar n-am fost ejaculat atât de grav, dar nu se uită nimeni în gura mea. PSD-ul a ajuns ca o caracatiţă care şi-a întins testiculele peste tot, ca o femeie cochetă şi misogină.”

“Dacă vor sa nu mai fie parlamentari care dorm, dacă vor să nu mai fie parlamentari care fac jocuri, dacă vor să nu mai fie parlamentari care strâng gunoiul, dacă vor să nu mai fie parlamentari care fac hotele, dacă vor să nu mai fie parlamentari care au jefuit Bucureștiul, să voteze oamenii serioși.”

“Am auzit aseară niște băieți simpatici de la anumite ministere pe la televizor și-i trimit să se ducă dracu’ la muncă sau să citească cateva almanahe.”

“Consultările au decurs într-un curs firesc.”

“Înțeleg mai greu eu, merg acasă să fac un remember și îmi dau seama ce am înțeles și ce nu am înțeles. Vreți să mai greșesc iar cu almanahe? Mă gândesc și apoi o să vorbesc.”

“Nu poţi să conduci organizaţia de Bucureşti decât dacă poţi şi dacă eşti bun, că altfel te ejaculează imediat.”
“Unii ne par simpatici pentru că behăie: Ehehehe… Unii ne par simpatici că mormăie: Behehehehe…”

“Am decis foarte bine să fim în opoziție, să dăm jos guvernul ăsta incapabil miniștrii ăștia corupți, da, și să schimbăm președintele Traian Băsescu în 2009, deci asta am decis. Ne organizăm și schimbăm toată conducerea asta de dreapta, hoți, proști și tâmpiți.”

“M-am săturat să facem dosare noi lor și noi nouă.”

“Tre’ să vedem cum putem să rezolvăm o parte din problemele românilor și nu cu asemenea formule de a spune ce tre’ să învețe românii și unde găsesc pe goagal, gagal cum, gugal, gagal, gulgal așa. Unde găsim păpădia unde găsim nu știu ce și unde ne interesăm de Herodot.”
Citește restul acestei intrări »

Battleship – Crucişător

Februarie 19, 2012

Universal Pictures propune data de 18 mai 2012 pentru lansarea filmului Battleship, având o distribuţie cu Alexandr Skarsgard, Liam Neeson, Brooklyn Decker, Rihanna.

Pare să merite mai mult decât o privire fugitivă…

Site: http://www.battleshipmovie.com.

Liu Xiaobo – One Letter Is Enough

Februarie 19, 2012

for Xia

one letter is enough
for me to transcend and face
you to speak

as the wind blows past
the night
uses its own blood
to write a secret verse
that reminds me each
word is the last word

the ice in your body
melts into a myth of fire
in the eyes of the executioner
fury turns to stone

two sets of iron rails
unexpectedly overlap
moths flap toward lamp
light, an eternal sign
that traces your shadow

8. 1. 2000

Articol de Laurențiu Mihu despre poziția PSD privind Tratatul UE (Tratatul de Guvernanță Fiscală)

Februarie 18, 2012

Ion Ilici Iliescu, Adrian Năstase și Bogdan Niculescu-Duvaz se opun Tratatului iar Laurențiu Mihu scrie în România Liberă:

Dilema privind semnarea sau nu de către România a Tratatului UE (care restructurează drastic cheltuielile şi angajamentele statelor membre pe zona datoriei publice) are astăzi aceeaşi anvergură pe care o aveau la începutul anilor ’90 dileme naţionale precum: privatizare sau nu?, garantarea proprietăţii sau doar ocrotirea ei prin Constituţie?, fesenism sau pluripartitism?, NATO sau nu?

Sub preşedinţia lui Ion Iliescu şi sub guvernarea acoliţilor săi, strânşi la consemn de prin ungherele CC-ului şi ale Comitetului de Stat al Planificării, am avut neşansa să mergem ani buni înainte cu ezitări şi, cum spune şi astăzi Iliescu, „analize”.

Tratatul privind stabilitatea, convergenţa şi guvernanţa în Uniunea Monetară şi Economică

Februarie 18, 2012

Sub numele simplificat de Tratatul de Guvernanță Fiscală, acest acord european este cunoscut în general publicului românesc în privința celei mai importante limitări: ca deficitul structural anual să nu depășească 0.5% din PIB (Produsul Intern Brut). Ce se știe mai puțin, iar din acest motiv s-a creat în zona PSD și o puternică acțiune de bruiaj, este permisiunea pentru statele care au un deficit guvernamental total sub 60% ca să poată avea un deficit anual de până la 1%.

Textul Tratatului de Guvernanță Fiscală care este propus pentru semnare la data de 1 martie 2012 nu este disponibil în limba română la data publicării acestui post, de aceea am hotărât să-l traduc după originalul în limba engleză regăsit pe pagina Enciclopediei online Wikipedia.

Textul traducerii va fi adăugat pe măsură ce va fi verificat pentru eliminarea oricăror greșeli sau neconcordanțe.

Tratatul privind stabilitatea, convergenţa şi guvernanţa în Uniunea Monetară şi Economică

Părțile Contractante…

Citește restul acestei intrări »