Posts Tagged ‘scriitori români’

Scrisoare pentru Rodica Palade

ianuarie 14, 2012

Stimată Doamnă,

Dacă pentru cuvinte se pot găsi mai multe înțelesuri, nu același lucru se întâmplă și în cazul ideilor. Domnia-voastră a binevoit să dea un exemplu unde nu exista dubii prin ultimul articol din Revista22 numit Vrem SMURD, nu tip SMURD. Nu mă așteptam ca proiectul de lege a sănătății să fie înțeles pe Antenele lui Voiculescu sau pe Realități (Realitatea TV și România TV), pentru că în aceste instituții politice media raționalul este excepția, nu regula. Nu mă așteptam nici ca propunerile din textul legii sănătății să fie aprobate de Victor Ponta, de Crin Antonescu, de Vasile Astărăstoaie și de liderii Asociației Medicilor de Familie. În sfârșit, nu mă așteptam ca proiectul de lege a sănătății să fie sprijinit doar de președintele Băsescu și de comisia care a lucrat la acesta. La ce mă așteptam era ca Revista22 să nu fie un receptacul automat al pozițiilor unora de mai sus și mai ales ca dumnevoastră să citiți proiectul de lege, pentru că dacă o făceați și ați fi judecat cu capul dumneavoastră nu ați fi scris următoarele:

Dar cum nicio faptă bună nu scapă nepedepsită şi cum niciun lucru bun nu merită altceva decât să fie dărâmat, iată-l pe preşedintele Băsescu, din înălţimea funcţiei sale, atacându-l pe Arafat, ca pe „cel mai mare duşman al unui sistem privat de sănătate“. Mai exact, Arafat se opune ca, prin actuala Lege a sănătăţii aflată în dezbatere, serviciul integrat SMURD să fie spart în mai multe echipaje „private“, concurente, „tip SMURD“. Raed Arafat are dreptate: nu e greu să ne închipuim nişte băieţi deştepţi (precum cei care s-au făcut ciobani ca să încaseze subvenţii UE) cu câteva maşini de pripas care, contra şpagă, „autorizează“ la minut „echipaje tip SMURD“ ca să se căpătuiască pe spinarea statului, iar pacienţii să împărtăşească soarta nefericitului domn Lăzărescu.

Doamnă Palade, erau doar patru pagini din proiectul de lege pentru a vă lămuri, de la pagina 29 la pagina 32. Acolo puteați să vedeți că în articolul 65 sintagma tip SMURD era o exprimare reverențioasă la adresa unui standard de dorit și pentru alte servicii și nu era o propunere de privatizare a unui serviciu ce aparține de Ministerul de Interne. Eu nu îmi propun nimic altceva decât să vă atrag atenția la un lucru care este în mod normal superfluu, că Revista22 apare sub girul Grupului de Dialog Social și că dialogul nu există decât în cazul persoanelor informate sau care doresc să se informeze, altfel cădem în patimile induse de iraționalitate.

Vă doresc numai bine,
Blackwater

(more…)

Reclame

Virgil Ierunca pentru România Liberă – 1

decembrie 29, 2010

De astazi încep o serie scurtă de republicări ale unor texte de Virgil Ierunca, apărute în perioada iulie-august 1945 în ziarul România Liberă, când scriitorul mai credea în mitul unui singur rău: cel fascist. Articolele lui Ierunca sunt ca nişte insule de verdeaţă, de speranţă în pustiul urii ce se întrevede din teribilele marturii de ziar ale alunecării ţării în negura comunistă. Veniţi pe tancurile sovietice, „tovarăşii” erau ocupaţi cu lupta pentru acapararea puterii. Primul articol se numeşte „Scriitorii Spaniei libere” şi a apărut la data de 20 iulie 1945. Virgil Ierunca va părăsi România în 1947.

Scriitorii Spaniei libere

După sfârşitul războiului civil, când libertatea devine neactuală pentru Spania, scriitorii liberi pleacă, se refugiază, nu înţeleg să-şi continue o existenţă atârnată improprie.

Departe de patria lor – deocamdată încălcată, dezisă – spiritele creatoare şi libere ale Spaniei au dus mai departe rezistenţa severă, năpraznică a unei Spanii turburate, dar neînvinse.

Cei mai mulţi dintre scriitori au dus această luptă înăbuşită, clandestină prin opera lor care trebuia să arate lumii unde este adevărul.

Au fost însă unii dintre ei – şi nu dintre cei puţini ca Ramon Sender – care au continuat lupta directă, imediată împotriva acelora care instalaseră în patria lor, impostura.

E cât se poate însă de semnificativ că exodul scriitorilor Spaniei e o voinţă comună, o mare şi uluitoare înţelegere colectivă între oamenii ideilor de a pleca împreună, fiecare cu vârsta cu obsesiile şi nădejdile lui, toţi însă cu conştiinţa că desăvârşesc un act de sinceritate solidă, faţă de ei şi faţă de poporul spaniol.

Înţelepciunea scriitorilor bătrâni se întâlneşte şi se confundă cu energia poeţilor tineri, pentru ca din această confuzie creatoare să nască împlinirea, faptul desăvârşit. Toţi, bătrânii şi tinerii construiesc din exilul şi din renunţările lor, imaginea regăsită a Spaniei care trebue să redevină.

Pe străzile Parisului se plimbă agitat şi continuu – ca altădată pe pietrele Castiliei – bătrânul Azorin. E într’o fervoare nestăpânită, de adolescenţă secundă. Când André Gide încearcă să-i iscodească neliniştile Azorin îi vorbeşte despre Spania cu atâta frământare pasională, încât bătrânul disponibil conchide cu clasicism: „Bine, dar dumneata eşti un neliniştitl” – „Ştiam: Mi-a spus-o şi Don Quichotte”, i’a răspuns cu destul spirit Azorin.
(more…)